Gata, pregătiţi-vă, DE LUNI, VINE IARNA!

Iarna bate la uşă. Astăzi şi mâine ar putea fi ultimele două zile în care ne vom bucura de o vreme cu temperaturi mai plăcute. Meteorologii anunţă că de luni încep ninsorile şi va fi tot mai frig. ANM ar putea anunţa chiar cod galben de ninsori.

 

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat, vineri, că începând de luni vor exista condiţii pentru ninsori. Mai mult, este posibil să fie emis unCod Galben, care ar urma să vizeze mai întâi nordul, centrul şi vestul ţării, iar apoi Oltenia şi restul zonei de sud.

Ion Sandu a explicat, la şedinţa Comitetului de Urgenţă care s-a desfăşurat la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), că ploile aşteptate începând de luni în nordul, centrul şi vestul ţării se vor transforma în ninsori, odată cu răcirea vremii.

Pentru luni seară, ninsorile sunt aşteptate şi în Oltenia, iar marţi şi miercuri, în restul zonei de sud a ţării.

Directorul ANM a spus, în acest context, că nu este exclus ca luni, în prima parte a zilei, să fie emis un cod galben de ninsori.

Referitor la răcirea vremii, meteorologii se aşteaptă ca în Bucureşti, de pildă, temperatura minimă să coboare joi până la -5 grade, în timp ce în depresiuni va fi şi mai rece, respectiv -10 grade.

Sâmbătă, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal pentru această dată. În sudul şi în estul ţării nebulozitatea va persista şi vor fi ploi slabe sau burniţe. În celelalte regiuni cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate spre seară şi noaptea, când va ploua pe arii tot mai extinse.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here