Gata! Compan demolează pentru Lidl. Tranzacția de 4 milioane euro este pe final

Compan a solicitat de la Primăria Iași autorizație pentru demolarea construcțiilor pe care le deține în Canta pe strada Moara de Foc nr.2 @ Demolarea condițiilor este condiția impusă de Lidl pentru finalizarea contractului de vânzare-cumpărare @ Lidl a plătit deja un avans de 2.150.000 euro pentru clădirile respective

Reprezentanții SC Compan SA sunt deciși să respecte înțelegerea făcută pe 17 iulie a.c cu Lidl România Societate în Comandită, privind vânzarea clădirilor și a terenului de pe strada Moara de Vânt nr.2. Astfel, recent, Compan SA a solicitat de la primărie autorizație pentru demolarea clădirilor de pe Moara de Vânt nr.2. Desființarea acestor clădiri face parte din înțelegerea făcută cu Lidl, care este interesată numai de terenul din Moara de Vânt. De altfel, pe 17 iulie a.c, cele două părți au încheiat un antecontract de vânzare ocazie cu care Lidl a plătit jumătate din prețul stabilit adică 2.150.000 euro, valoarea  finală fiind de 4,3 milioane euro. Una din condițiile impuse de Lild înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare este demolarea clădirilor, operațiune de care  trebuie să se ocupe Compan. De asemenea, SC Compan SA a solicitat un răgaz de șase luni pentru ași muta echipamentele.

„Încă n-am semnat contractul”

Contactat telefonic de jurnaliștii 7IAȘI, directorul Compan a confirmat că a solicitat autorizație de demolare, dar și semnarea respectivului antecontract de vânzare-cumpărare.

„Mai avem până semnăm contractul final. Se poate întâmpla orice. Deocamdată, spunem că nu am vândut, deoarece nu am semnat contractul. Este drept, avem și noi nevoie de bani pentru investiții”, a spus Aurel Macovei.

Detalii ale tranzacției au fost prezentate în edițiile anterioare ale 7IAȘI. Astfel, din partea SC Compan SA antecontractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de managerul general Aurel Macovei dar și de ceilalți șefi din companie și anume Ioan Colotin, Geta-Camelia Bucișcanu, Dinu Palamariu și Mihai Lăpușneanu. Astfel, SC Compan SA a vândut un terem în suprafață totală de 11.712 metri pătrați , situat în municipiul Iași pe strada Moara de Foc nr.2 și mai multe clădiri din care două sunt ceva mai mari. În primul rând s-a vândut o clădire cu o suprafață construită la sol de  867 mp, cu o suprafață utilă la parter de 729 mp, etaj 1- 696 mp, etaj 2-695 mp și etajul 3 cu o suprafață ceva mai mică. Cea de-a două clădire vândută este moara care are o suprafață construită la sol de 1.327 metri pătrați, compusă din parter cu o suprafață de 1069,84 ,metri pătrați, etaj 1-846 mp, etaj 3- 401 mp, etaj 4 – 435 mp. De asemenea a mai fost vândută o clădire de birouri ceva mai mică niște magazii și cabina-poartă.

Vânzare decisă în unanimitate

Vânzarea activului numit „Moara Păcurari” a fost decisă de acționarii Compan SA în cadrul ședinței AGA din august 2017. Conform hotărârii AGA, compania urma să organizeze un soi de licitație deoarece este precizat că va fi acceptat prețul cel mai avantajos din punct de vedete financiar. SC Compan SA a obținut clădirile și terenul în anul 1995 după ce le-a cumpărat de la SC Pangran SA. La rândul său, SC Pangran SA le-a luat de la statul român  obținând dreptul de proprietate prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr.0176/1993 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here