Invitând prin picturile sale, nu doar la contemplare, ci și la întrebări asupra existenței și a formelor variate de dialog pe care arta le provoacă privitorului, tânăra artistă Diana Nour dezvăluie cititorului universul său interior într-un interviu despre alegeri, provocări și reușite. Absolventă a Facultății de Arte din cadrul Univeristății din Coventry, Diana Nour s-a remarcat ca artist în Marea Britanie, participând la diferite proiecte artistice care i-au definit și confirmat spiritul creator.
Felicia Acsinte: Ai fost o elevă eminentă, apreciată de profesori și cu mari șanse de a te integra artistic în orașul tău natal. Cu toate acestea ai ales un nou început, să studiezi la Fine Art at Coventry University. Ce anume te-a determinat să iei această hotărâre?
Diana Nour: Din curiozitate și dorința de a experimenta/învăța; sunt două caracteristici specifice vârstei la care am luat aceasta decizie. Nu a fost ușor, dar dacă ar fi să fac această alegere din nou, aș face la fel. Acasă va rămâne mereu acasă, cumva a rămas parte din inspirația mea conceptul de „acasă”. Nu știu dacă aș fi înțeles la fel de bine copilaria mea, dacă nu aș fi avut acești ani departe de „acasă”. Mirosul de acasă, mâncarea de acasă, până și minutele numărate de pe drumul până acasă, emoțiile revederii familiei și dorința de a te întoarce au căpătat altă culoare. Să înțelegi locul din care provii și greutatea lui, e un proces continuu de-a lungul vieții. Nu am știut ce mă va aștepta, dar cu siguranță stiu ce am descoperit și în ce măsură m-au modelat anii de facultate, departe de acasă.
Chiar dacă Anglia îți este țară adoptivă, contacul cu arta românească nu l-ai pierdut. Cum te-au influențat anii de studiu în demersul tău artistic, comparativ cu ceea ce se predă în facultățile de artă din România ?
Sistemul de educație din Marea Britanie m-a făcut să văd cu alți ochi ideea de carieră artistică. Am reușit să mă îndrăgostesc de concepte filosofice în încercarea de a-mi înțelege motivația și rostul. În primul an de facultate mi s-a cerut să reflectez la fiecare pată de culoare pe o pânză, la fiecare linie, am reușit să înțeleg că artistul, dincolo de măiestria cu care împrăștie culorile, dă un rost și o trăire, maniera lor fiind pe plan secund. În încercarea de a-mi înțelege impulsurile, la început am văzut acest act o totală pierdere de timp și energie. În perioada liceului mi se spunea adesea că lucrările mele sunt foarte calculate și că ar trebui să-mi urmez intuiția, acum trebuia să mă întorc în a-mi explica fiecare linie. Am înțeles mai târziu că nu era despre actul vizual, ci despre ce mă făcea să simt. Aș spune că am învățat să mă uit la actul creației cu un alt ochi și orice răspuns am găsit la o întrebare mi-au ridicat alte 20 de întrebări. Actul creativ pare a se transforma într-o continuă căutare a sinelui și a „rostului”, înțelesul tău pe pământ. Găsesc tendințele artei Estice, respectiv din sistemul educativ românesc, mai mult axate pe o artă figurativă, axată pe perfecționism, pe când tendințele Vestice sunt axate mai mult pe înțelegerea lirica a sufletului artistului. Consider doar că sunt un învățăcel norocos, prin faptul că am fost expusă la ambele strategii: îmbinarea actului fizic cu cel mental al procesului creativ.
Care a fost cea mai mare provocare artistică pe care ai avut-o în timpul în care ai predat la Universitate?
Am crescut cu un părinte cadru didactic și cu dorința arzătoare să contribui la a ajuta și îndruma alți oameni. Fiecare zi a unui dascăl e o provocare. Îmi este încă greu să înțeleg al meu interior, câteodată imposibil; cu atat mai greu să înțelegi pe al altora. Aș spune că cea mai mare provocare a fost să mă opresc din a înțelege studenții și mai degrabă a învăța să-i ascult. M-am găsit de multe ori încercând să mă pun în hainele studenților și să-mi aduc aminte de ce aveam eu nevoie ca să îmi fie stârnită curiozitatea și motivația. Mi s-a părut incredibil de greu să-mi adun forțele, să pot să nu tai din ambițiile lor. E un act eroic, acum că realizez de câte ori am trăit eu acest lucru. Am doar cuvinte de laudă la adresa oamenilor ce m-au îndrumat. Am învățat cât de frumoși sunt oamenii chiar și atunci când sunt dificili, am învățat cât de multă culoare pot aduce oamenii și mai mult mi-am dat seama cât de mult efort au depus dascălii noștri și mama mea, pentru a ne îndruma pe noi.
Ai debutat în Uk în anul 2012, cu expoziția personală „Home” iar apoi au urmat o serie de proiecte, atât în Uk, cât și în alte țări, precum Bruxelles și Bali. Povestește-mi mai multe despre ele.
Cu ocazia zilei Europei, în 2013 am organizat alături de Reprezentanța României din Bruxelles o expoziție personală intitulată „Home”, în ideea de a promova protejarea naturii și mediului înconjurător. Expoziția a fost compusă dintr-o serie de lucrări inspirate din panorame de peisaj aerian întrucât dorința cea mare a adolescenței mele a fost să călătoresc. Faptul că am făcut demersuri și mi s-a oferit prilejul să călătoresc, mi-a inspirat limbajul artistic în culoare. Mesajul transmis e un răspuns al iubirii ce o port față de natură și față de copilaria ce mi-am petrecut-o înconjurată de natură. Tocmai pentru că am luat sentimentul de „acasă” cu mine peste tot. Am continuat să particip la diferite ințiative și concursuri de-a lungul timpului; spre exemplu am colaborat cu ArtSpace Coventry care s-au oferit să-mi organizeze o expoziție personală în Coventry, un dublicat al expoziției de la Bruxelles, ca mai apoi să mă invite să particip la o expoziție de grup la PluSpace intitultă „Hijack” unde am avut ocazia să expun cu mai mulți absolvenți de facultate și să împart povești cu experiențele de după absolvire. În 2016 am colaborat cu o eleva doctorandă pe subiectul de Griefing and how social media is influencing it. Motivul pentru care m-a interesat a fost simplul fapt că în anul 2013 tendințele lucrărilor mele au migrat mai mult spre cunoașterea naturii umane și a minții. Dacă înainte de aceasta perioadă am folosit natura ca insiprație, acum inspirația mea era Eu-ul. În anul 2019 am fost invitată să particip la o expoziție în Bali, Indonezia, o expoziție organizată în urma unei selecții: unul sau doi artiști din diferite țări.
Știu că îți place să călătorești. Ai vizitat multe țări diferite în gândire și cultură. Cât de important este pentru un artist să acumuleze viziuni diferite despre oameni, despre viață?
Călătoritul în lume a devenit popular în zilele noastre. Însa ce înțeleg eu prin călătorit e într-adevăr experiența cu omul. Cultura, religia, mediul înconjurător, zona geografică, familia, toate aceastea au un rol important în dezvoltarea unui individ. Am început să fiu pasionată de a observa oamenii de când am început să lucrez în educație. Am debutat prin a avea sesiune de terapie prin artă cu elevi care veneau din medii dezavantajate. Mai apoi m-am folosit de dorința de a vedea lumea ca să pot cunoaște oameni din culturi total diferite. Aceste experiențe m-au facut mai flexibilă ca individ, dar și mai curiosă ca artist. Sunt în continuare experiențe pline de culoare, culoare care prinde viața și înțeles.
Poate exista riscul ca un artist care acumulează experiența multitudinilor forme de artă specifice unei țări, să-i creeze confuzii în definirea stilului propriu?
Orice artist are o identitate dincolo de „omul” artist. Ceea ce numim stil propriu e un element de expresivitate al fiecărui artist. Dar ce ar fi „arta” dacă nu ar fi influențată de ce trăim în prezent? Negreșit, m-am îndrăgostit de peisajele Islandei, de milioanele de nuanțe de albastru al ghețarilor, de coloarea roșie caramizie a pietrei din Petra, de tapiseriile și decorurile din Turcia, de flora și fauna din Bali, de milioanele de culori din Parcul Guell, iar lista poate continua.
Dar m-am trezit cel mai adesea să fi pictat ceva influențat de aceste locuri și mai apoi să-mi doresc să le vizitez. Spre exemplu, parte din expoziția mea de absolvire, includea peisaje din Islanda. Abia acum câțiva ani de zile am reușit să ajung în Islanda. Am simțit că prin artă am reușit să îmi pregătesc călătoria. Cred că aș spune că mai mereu a fost pictura cea care mi-a ales destinațiile. Cel mai adesea când am fost întrebată prin ce mă definesc ca artist, am simțit că pot da doar un răspuns superficial. Un artist nu are o definiție. Arta e un proces de învățare și de cunoaștere; cred că ar fi artificial să rămânem blocați de dragul definiției, cred că e natural să ne dăm voie să ne schimbam, daca e ceea ce simțim. Se numește evoluție.
Diana, ai menționat că ai fost adesea întrebată ce înseamnă să fii artist sau care este definiția artistului, însă ce definește un act artistic?
Pentru mine actul artistic e un act de cunoaștere. Poate fi cunoașterea de sine, a lumii înconjurătoare, a naturii, a minții etc. De aceea îmi place să spun că devine o formă de comunicare, un limbaj. Doar cei ce vorbesc aceeasi limba se pot înțelege, iar restul sunt „curiozități”. Identitatea artistică vine și din abilitatea individului de a manifesta actul creativ și are într-adevar și o parte ce implică actul fizic, dar pentru mine e categoric influențată de puterea înțelegerii și a comunicarii.
Cu siguranță îți amintești orele de desen din liceu, de exigențele profesorului care a rămas în memoria multor generații din cadrul Liceului de Artă, Dimitrie Cuclin din Galați, profesorul Vasile Neagu. Din experiența ta, crezi că mai este astăzi munca, studiul intens, calea către succes în artă sau important este o imaginea bine promovată?
E puțin devreme să pot răspunde categoric la această întrebare deoarece succesul într-o carieră artistică apare mult mai târziu. Creația, chiar și actul de ați atribui titlul de artist, e un drum anevoios și lung. Categoric pot spune că studiul intens va fi bine răsplătit, iar acest lucru se poate manifesta în multiple forme, dar cred mai degrabă că insistența și continua motivație e calea succesului. O cariera în lumea artei poate fi destul de dificilă și plină de obstacole și adesea bazată pe a fi la locul potrivit în momentul potrivit, dar recunoștinta vine de cele mai multe ori din muncă și studiu intens. Să nu renunți la visul tău e singura cale de succes. Asigură-te că visul tău e suficient de mare încat să te lupți pentru el o viață.
Spune-mi mai multe despre ceea ce se petrece la nivel artistic în Anglia. Care ar fi diferențele artistice dintre România și Marea Britanie?
Marea Britanie are câteva tendințe care din punctul meu de vedere sunt împărțite în funcție de generații. Artiștii de vârsta mijlocie sau după sunt mai degrabă influențați de metode tradiționale, sunt mai romantici sau își folosesc arta în strict scopuri practice, în tehnici de broderie, artă decorativă sau textilă, însă sentimentele transmise cad ușor în plan secund. Artiștii din generația modernă sunt foarte mult axați de „probleme” ale secolului XXI. Anxietatea, evoluția inteligenței artificiale, evoluția tehnologiei, LGBT-ul, par să fie niște subiecte destul de abordate de generațiile tinere, chiar și în artă. Găsesc România mult mai apropiată de tendințele generațiilor mai în vârstă din Marea Britanie,dar și ușor mai riguroasă și mai rezistentă în a accepta un individ sub rangul de artist. O parte din mine nu mi-a dat voie să mă numesc artist multă vreme și ca influență a educației din Romania aș spune.
Cred că studiul intens al tehnicilor de relatare de care vorbeam mai sus este înca un aspect cheie în România, pe când în Marea Britanie aș spune că e un studiu al minții.
Ai o afinitate pentru natură în creația ta plastică, dar ce te mai inspiră? Care este povestea lucrărilor tale?
Inspirația este în percepția mea similară cu procesul de concepție. Este egalul studiului intens de care pomeneam mai sus. Fie că provine dintr-o trăire intensă, o preferință sau dragoste pentru ceva anume, inspirația e mereu legată de ceva ce ne transmite un sentiment intens, îmbinat cu dorința de cunoaștere, dar nu întru totul. Misterul sau partea neînțeleasă e culoarea lucrărilor. De aceea cred că lucrările mele sunt pline de culoare. Sunt un călător în lume și departe de a o înțelege. Adesea mi-am găsit inspirația în sunetul ploii sau ascultând o apă curgătoare. Apa rămâne un mister pentru mine datorită faptului că poate da viață în același timp, dar o poate și lua. Apa e creatoare dar si distrugătoare. Iubesc ploile de vara, torențiale, ceva ce mi-a lipsit în Marea Britanie. Cred că ploaia poate să-ți aducă atât sentimente de nostalgie, dar și de bucurie și de dragoste. Întotdeauna am spus că în nopțile în care ploua, nu se doarme.
Îți dorești să revii în România? Dacă, da, de ce?
România îmi e mai presus de toate familie și sentimentul de acasa. Îmi e greu să vorbesc despre plecatul din România ca un act definitiv. Din păcate, România ca și societate are câteva goluri, iar de câteva din ele mă simt oarecum și eu responsabilă. Ca să raspund la întrebare, m-aș întoare în România daca aș simți că sunt pregătită să dau suficient de mult cât mi s-a dat. E un moment în viața mea unde aș fi ipocrită să dau orice raspuns, e un moment de incertitudine, dar categoric cu loc de planuri și de ce nu, faptul că exista goluri, adesea poate fi un avantaj către mai multe porți ce pot fi deschise. Mi-aș dori să pot veni în România ca să ofer ajutor și oportunități tinerilor creativi. Pentru mine a fost noroc, dar sunt conștientă de însemnătatea și importanța accesului la oportunități. Aș vrea să ofer ce mi s-a dat. Si ca să închei în același spirit cu care am și inceput, acasa va fi mereu acasa.
Interviu realizat de Felicia Acsinte, critic de artă
