GALAȚI: Doi moldoveni au trecut ilegal frontiera pe podul de gheaţă al râului Prut

Şi-au riscat viaţa trecând pe gheaţă Prutul, numai ca să ajungă în U.E. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat în zona de responsabilitate doi cetăţeni moldoveni, care au încercat să intre ilegal în România, traversând râul Prut pe un pod de gheaţă.

 ,,În cadrul unei acţiuni de colaborare cu autorităţile de frontieră din R. Moldova, poliţiştii de frontieră români au fost informaţi că două persoane încearcă să treacă râul Prut şi să intre pe teritoriul României. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au depistat, la scurt timp, pe direcţia localităţii de frontieră Vlădeşti, în apropierea malului românesc al râului Prut, două  persoane de sex masculin, care nu-şi justificau prezenţa în zonă. În vederea stabilirii identităţii şi efectuării cercetărilor, bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului. În urma verificărilor specifice efectuate cu sprijinul autorităţilor din R. Moldova şi din declaraţiile bărbaţilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceştia sunt cetăţenii din Republica Moldova, Oleg G. şi Nicolae R., în vârstă de 20, respectiv 22 ani, care au trecut pe podul de gheaţă format pe râul Prut, cu intenţia de a ajunge într-o altă ţară a Uniunii Europene, în vederea găsirii unui loc de muncă. 

 

Lucrătorii noştri au mai stabilit faptul că Oleg G. a mai fost depistat si în anul 2010 încercând să intre ilegal pe teritoriul României”, a precizat cms.şef  Vică Tănase, Poliţia de Frontieră Galaţi.

 

 Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria băbaţilor şi le-au întocmit lucrare penală lui Oleg G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrarea în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau de şedere în ţară , iar lui Nicolae R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor, bărbaţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin. 

  

 

 

 

 

 

  (Sursa: presagalatibraila.com)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here