Gafă impardonabilă a editorilor de imagine de la revista Time. I-AU PUS COARNE PAPEI, fără intenţie

Papa Francisc a fost desemnat, miercuri, „Persoana Anului” de revista Time, dar această distincţie i-a şi afectat imaginea din cauza unei erori neaşteptate.

 

Papa Francisc a fost desemnat, miercuri, „Persoana Anului” de revista Time, datorită modului în care Suveranul Pontif a reuşit să revitalizeze credinţa celor care nu mai sperau în puterea Bisericii Catolice.

Printre cei 10 finalişti pentru acest titlu s-au aflat preşedintele sirian Bashar Al Assad, Edward Snowden şi preşedintele rus Vladimir Putin.

Papa Francisc a fost ales în fruntea Bisericii Catolice în luna martie a acestui an.

În 2012, titlul „Persoana Anului” a fost atribuit de Time preşedintelui american Barack Obama.

 

 

Distincţia primită de Papă nu i-a adus, însă, numai beneficii, imaginea sa fiind afectată din cauza neatenţiei editorilor de imagine ai revistei Time.

Asta pentru că silueta Papei a fost suprapusă peste numele publicaţiei Time, astfel că litera „M” pare mai degrabă o pereche de coarne albe ivite din capul Suveranului.

Imaginea i-a amuzat teribil pe cârcotaşi şi a făcut deja înconjurul lumii.

 

(Sursa: apropo.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here