GAFĂ a procurorilor anticorupție. DNA a trimis la Senat un dosar care nu are legătură cu Darius Vâlcov

DNA a trimis Comisiei Juridice din Senat un dosar care nu are legătură cu Darius Vâlcov. Senatorii trebuie să dea astăzi un aviz în cazul fostului ministru de Finanţe pentru care DNA cere încuviinţarea reţinerii şi a arestării. Aleşii au descoperit greşeala procurorilor când au început să studieze dosarul.

 

Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a declarat că în cadrul comisiei a fost primit, de la DNA, un volum care nu are nicio legătură cu dosarul aflat în lucru, respectiv al lui Darius Vâlcov.

 

„Este vorba despre un volum, un dosar care nu are legătură cu speţa pe care o discutăm astăzi (dosarul lui Darius Vâlcov – n.r.) probabil că în mod eronat, din cauza volumului mare de dosare pe care îl au cei de la Parchet, l-au transmis. Nu are legătură cu dosarul cauzei, l-am resigilat şi îi vom informa pe cei de la Parchet să vină să îl ridice”, a anunţat Boboc.

 

El a precizat că este vorba, cel mai probabil de o „gafă”, nefiind un dosar care să îi intereseze pe cei din Comisia Juridică.

 

„Este un dosar care nu are legătură cu speţa pe care lucrăm”, a mai spus Cătălin Boboc.

 

Senatorii jurişti au observat încă de luni că în dosarul lui Darius Vâlcov erau şapte volume numerotate, şi încă un volum, cu numărul 9. Parlamentarii au apreciat, la acel moment, că este posibil ca DNA să fi omis să trimită volumul cu numărul 8, iar dosarul să fie incomplet.

 

După deschiderea volumelor din dosar, senatorii au descoperit că volumul cu numărul 9 nu are nicio legătură cu dosarul lui Darius Vâlcov şi l-au resigilat, pentru a fi trimis la DNA.

 

Potrivit unor surse parlamentare, volumul care a ajuns din greşeală la Comisia Juridică face parte din dosarul ANRP.

 

Pe de altă parte, senatorii jurişti au început lucrul pe dosarul care îl vizează pe Darius Vâlcov – care însumează şapte volume şi aproximativ 2.700 de pagini.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here