Ambele contracte au fost atribuite atribuite pe 29 noiembrie prin negociere. Pe site-ul institutiei nu se afla informatii despre locul unde vor fi amplasate cele doua statui si nici de ce este nevoie de ele, desi suma alocata este una impresionanta.
Florin Codre – contracte de peste 5 milioane de euro cu statul
Florin Codre a realizat si controversata statuie a regelui Carol I, amplasata in prezent in Piata Palatului Regal. Aici a fost organizat un concurs pentru desemnarea sculptorului, insa a participat doar Florin Codre, care a si castigat. Pentru aceasta lucrare municipalitatea a platit peste 10 milioane lei. Codre a realizat si statuia lui Carol I din Calarasi. Pentru aceasta lucrare s-au platit 3,6 milioane lei. Sculptorul va realiza si statuia regelui Ferdinand, care ar urma sa fie amplasata in Piata Victoriei, lucrare platita de Primaria Capitalei. Pentru aceasta lucrare Primaria Capitalei a semnat in 2010 un contract de circa 1,9 milioane lei pentru realizarea unei machete.
Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic a stabilit, in urma unui concurs organizat in 2009, ca statuia regelui Ferdinand va fi realizata de sculptorul Florin Codre. La concurs au participat 8 concurenti.
Sculptorul mai are un contract cu Ministerul Culturii pentru realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1918, in Arad. Aceasta lucrare costa circa 10 milioane de lei. Florin Codre a castigat, in 2007, un concurs organizat de Ministerul Culturii, la solicitarea primariei Arad, pentru realizarea Monumentului Marii Uniri. Monumentul Marii Uniri de la 1918 reprezinta o coloana a infinitului stilizata sub forma unui stalp ramificat, simbolizand o convergenta a celor trei provincii romanesti. Monumentul va fi legat terestru de trei poduri.
In iulie 2014, Ministerul Culturii a anuntat ca a depus o plangere penala pe numele sculptorului Florin Codre, care a fost platit cu zece milioane de lei pentru realizarea Monumentului Marii Uniri ce trebuia amplasat in Arad, dar lucrarea nu a fost livrata desi a fost realizata.
In august 2014, Florin Codre a declarat, pentru MEDIAFAX, ca lucrarea a fost adusa in Portul Constanta si a cerut Ministerului Culturii un sprijin financiar de 400.000 de lei, pentru a o transporta si amplasa la Arad.
In final, in 2015 Tribunalul Bucuresti a decis ca sculptorul Florin Codre trebuie sa transporte si sa amplaseze, in Arad, lucrarea Monumentul Marii Uniri de la 1918, potrivit Mediafax.
Ioan Bolborea – contracte de 3,2 milioane euro cu Primaria Capitalei
Denumire monument: Turnare in bronz Venus
Autor: Ioan Bolborea
Data amplasare: 2006
Loc: Parcul Herastrau
Valoare contract: 55.000 lei
1. Denumire monument: Ansamblu Monumental I.L. Caragiale
Autor: Ioan Bolborea
Data amplasare: 2010
Loc: In fata Teatrului National
Valoare contract: 5,5 milioane lei;
Denumire monument: Monument „Vioara Sparta”
Autor: Ioan Bolborea
Data amplasare: 2008
Loc: Zona Coltea (zona verde amenajata intre Spitalul Coltea si Ministerul Agriculturii-sectorul 3)
Valoare contract: 2,9 milioane lei;
2. Denumire monument: Realizare monument „Al. I. Cuza”
Autor: Ioan Bolborea
Data amplasare: 2010
Loc: Parcul Al. I. Cuza, Sector 3
Valoare contract: 3,9 milioane lei
Denumire monument: Reconstructie Monument „Lascar Catargiu”
Autor: Ioan Bolborea
Data amplasare: 2010
Loc: intersectia str. Povernei cu str Viisoarei
Valoare contract: 2,4 milioane lei
Citeste mai mult aici.
Cati bani da Primaria Capitalei pe statui
In 2016, Primaria Capitalei, prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic, vrea sa dea in circa 7,2 milioane lei pe statui. Astfel, s-au alocat 1,8 milioane lei pentru amplasarea monumentului Aripi la Piata Presei Libere, 540.000 lei pentru decorarea Pasajului Latin, 351.000 lei pentru monument „Avram Iancu”, 360.000 lei – bust Hortensia Papadat Bengescu, 160.000 lei – altorelief bronz Corneliu Coposu, 2,1 milioane lei – ansamblu monumental Rainier al III-lea si 1,5 milioane lei pentru realizare monument din bronz – Regenesis.
In 2015, in total Primaria Capitalei, prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic, a cheltuit circa 10 milioane de lei pentru realizarea si amplasarea mai multor sculpturi in Capitala.
Monumentului „Aripi” din Piata Presei Libere, realizat in memoria luptatorilor din rezistenta anticomunista 1945 -1989 din Romania si din Basarabia si inaugurat in acest an, a fost cel mai scump realizat de municipalitate in ultimii ani.
Monumentul este amplasat pe locul fostei statui a lui Lenin, este constituit din trei aripi din otel inoxidabil, cantareste 102 tone si are o inaltime de 24 de metri. Pentru realizarea si amplasarea lui s-au platit circa 3 milioane de euro. Conceptul artistic al a fost realizat de sculptorul Mihai Buculei, al carui tata a fost detinut politic la Aiud.