Gabriela Firea preia conducerea PSD Bucureşti. Este prima opţiune la Primăria Bucureștiului

Schimbări majore în conducerea PSD Bucureşti. În urma Consiliului Naţional al PSD, de marţi, Liviu Dragnea a anunţat că Robert Negoiţă şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte a PSD Bucureşti, conducerea organizaţiei municipale fiind preluată de Gabriela Firea. 

 

Conducerea celei mai mari organizaţii PSD din ţară, cea de la Bucureşti, a fost preluată de Gabriela Firea, după ce în urma Consiliului Naţional de marţi, preşedintele PSD Bucureşti (Robert Negoiţă) şi-a dat demisia din partid. În ultimele zile, primarului Sectorului 3 i-au fost aduse mai multe acuzaţii din interiorul organizaţiei.

 

„Ţinând cont de o situaţie destul de neplăcută care a existat în organizaţia Bucureşti, în condiţiile în care PSD are prima şansă la Primăria Bucureşti, au fost luate nişte decizii: Robert Negoiţă să se retragă din funcţia de preşedinte PSD Bucureşti şi a propus-o pe Gabriela Firea interimar, în condiţiile în care este prima opţiune ca şi candidatură la Primăria Capitalei„, a declarat marţi şeful PSD, Liviu Dragnea. 

 

Gabriela Firea (PSD) se află pe primul loc în preferinţele bucureştenilor la Primăria Capitalei, arată un sondaj realizat de institutul Avangarde, conform căruia 30% dintre cei intervievaţi ar vota-o pe Firea. Pe locul doi în top se află Traian Băsescu, urmat de Nicuşor Dan. Dragnea a anunţat că Robert Negoiţă a fost numit secretar general pentru a ajuta campania de la Bucureşti şi Ilfov. 

 

De asemenea, în urma scandalului din PSD, Cristian Rizea – candidat la Primăria Sectorului 5 din partea PSD a fost suspendat din partid pe o perioadă de şase luni, după cum a anunţat Dragnea, locul acestuia la conducerea PSD Sector 5 fiind preluat de Ligia Moldovan.  Tot marţi, Ilie Rafael care ar fi vrut să organizeze un miting de protest împotriva lui Negoiţă, a fost exclus din partid, după cum a anunţat Dragnea pe motiv că a încălcat codul de conduită al partidului. 

 

Totodată, Mihai Fifor a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Național al PSD. 

„Eu cred că a fost o surpriză plăcută. Mihai Fifor este un om în care eu am foarte multă încredere. Un tânăr care este riguros, un tânăr care ştie ce vorbeşte, un tânăr care are foarte multă bună credinţă şi care are viziune, şi care eu cred că va face din Consiliul Naţional structura de care partidul are nevoie, pe care o aşteptă de mulţi ani”, a afirmat Dragnea.

 

 

(Sursa: b365.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here