„In legatura cu distinctia ridicata de dna Eugenia Chiriac in numele meu cu prilejul unei festivitati desfasurate la Londra in cursul lunii noiembrie, doresc sa precizez urmatoarele: Nu o cunosc pe dna Eugenia Chiriac si nu am intalnit-o niciodata. Nu am avut cunostinta de faptul ca ar urma sa mi se decerneze un premiu si nu am avut nicio convorbire referitoare la acest subiect, nici cu organizatorii galei, nici cu dl Florin Secureanu, cu care de altfel nu am discutat niciodata, nici direct, nici prin intermediari.Am aflat din presa ca as fi primit aceasta distinctie si ca aceasta a fost ridicata in numele meu de catre dna Eugenia Chiriac, care l-a insotit la ceremonie pe dl Secureanu. Din punctul meu de vedere, autoritatile abilitate ale statului sunt in masura sa se autosesizeze in urma dovezilor prezentate in mass-media si sa stabileasca daca avem de-a face cu un caz de incalcare a legii”, a declarat Gabriela Firea pentru HotNews.ro.
Pe 20 noiembrie, Eugenia Chiriac, poreclita „Vrabi”, iubita fostului manager de la Spitalul Malaxa, a urcat pe o scena din Londra in calitate de Gabriela Firea, scrie Tolo.ro.
Florin Secureanu si Vrabi au mers in capitala britanica pe banii din taxele de sanatate unde au cumparat doua premii.
„Gala are loc intr-o sala din Tower Hotel. Citeva zeci de oameni stau la mese rotunde, totul arata ca o facatura. Apoi, cei doi se duc la shopping, tot cu banii din taxele de sanatate, scosi prin firma fictiva RYS.
Ziarul afla si scrie despre eveniment pe 28 noiembrie. Acum avem si imaginile in care ‘Vrabi’ se da drept Gabriela Firea. (…)
Cind ‘Vrabi’ urca pe scena, strainii o aplauda ca si cum ar fi Firea. In spate se aud citiva romani, care scandeaza in vadita batjocura”, noteaza Gazeta Sporturilor.