Călin Ciobotari
După Romeo Castelluci cu al său Bros, un alt mare regizor european ajunge pe scena Teatrului Național Timișoara, în cadrul programului Anotimpurile FEST-FDR: Alessandro Serra, faimosul fondator al Companiei Teatropersona. De la bun început trebuie spus că spectacolul său pe Furtuna shakespeareană are acele atribute care delimitează marile creații de cele obișnuite, teatrul ca artă de teatrul ca divertisment și opera cu semnătură apăsată de opera ce plutește anonim, ascunsă în spatele creației colective.
Două direcții majore decupează lectura regizorală pe textul clasic: politica, înțeleasă ca obsesivă voință de putere, manifestată oriunde și oricând de ființa umană; magia, tradusă de Serra în limbaj teatral și suprapusă teatrului însuși. Între politică și magie, Furtuna se dedublează mereu de la furtuni interioare iscate de pulsiuni ale puterii, la furtuni construite teatral în care magicul e invitat să deschidă lumi ale tuturor posibilităților. Semn al limitei omenești, furtuna este și semn al nelimitării imaginației. E o cheie de lectură extrem de fertilă pentru că face posibilă revizitarea textului patrimonial din perspective interpretative ce îl deschid, făcându-ni-l familiar și incluzându-ne pe noi, spectatorii, în scenariul shakespearean.
Prospero e departe de a fi un inocent. Regizorul nu ezită să sublinieze nuanțe dictatoriale ale unui comportament specific colonist. Cel deposedat de teritorii, în Italia natală, practică aceeași formă de uzurpare în raport cu Caliban, metaforă a unei populații locale ce se trezește privată de drepturile și libertățile pe care până nu demult le avea. În spațiul nou cucerit, atotputernic și despotic, profilul lui Prospero are adeseori semnele recognoscibile ale tiraniei, însă Serra nu ne lasă la îndemână niciodată până la capăt această cheie de descifrare a personajului, ci o relativizează mutând-o abil în plan teatral. Astfel, dictatura lui Prospero devine dictatură a regizorului care amenajează „scena”, construiește o „lume” și o conduce cu mână fermă, ajutându-se de asistenți de scenă precum Ariel sau chiar Caliban. Perfect legitimată, poetic și rațional argumentată, dialectica politică-magie așază noi straturi de sens pe un personaj, Prospero, pe care îl credeam definitiv rezolvat. Dar Serra merge și mai departe. Într-una din scenele finale, Prospero ni se adresează, cerându-ne să-l eliberăm din legăturile spectaculare ale magicului scenic. Serra mută acum responsabilitatea către un nou dictator: spectatorul. În raport cu spectatorul, Prospero devine un Ariel la dispoziția noastră – răsturnare emoționantă ce pretinde auto-reflexie din partea publicului. Serra însuși devine Prospero. E suficient să arunci o privire pe echipa de creație a spectacolului pentru a remarca „despotismul” unui regizor care semnează, pe lângă regie, traducerea, adaptarea, decorul, costumele, universul sonor și luminile.
Simplitatea montării lui Serra este seducătoare. Regizorul despovărează spațiul de orice element inutil, rezumându-se la o modestă scenă în scenă, în fond o esențializare a ideii de teatru prin recursul la acea „scândură” pe care unul sau mai mulți oameni construiesc lumi. Lemnul, ca material scenografic dominant, evocă vegetalul insulei lui Prospero, însă, totodată contribuie la o temă secundă a efemerului, a perisabilului. Începutul spectacolului stă sub semnul unei imagini vivante de mare forță: o pânză-cortină ce se transformă, sub ochii noștri, în corabie și apoi în talazuri înspăimântătoare sub care, într-o coregrafie volatilă, o zărim pe Ariel, personaj feminizat ale cărei straie albe vor face din ea un principiu al vitalului, al luminii, în aparentă opoziție cu Caliban, interpretat de un actor de culoare, metaforă umană a pământului, a materiei. Un Caliban care va avea momentele lui de demnitate și de glorie scenică, de identitate culturală (un straniu moment de dans tribal) pe care o opune culturii colonizatoare. De altfel, Serra nu insistă pe scena beției; el are nevoie de un Caliban lucid, a cărui suferință nu trebuie atât să ne amuze, cât să ne pună pe gânduri. Începutul acesta, cu pânză și lemn, în reglaje de lumină uimitor de complexe,anunță tonalitățile generale ale unui Shakespeare cameral, jucat pe spații mici, cu trimiteri delicate către un univers asumat teatral (costume de operetă, peruci, numere de clovnerie, teatralizări ale comportamentului scenic etc.), dar și cu tensiuni ce ne reamintesc mereu că povestea aceasta e și una despre putere, despre preluarea și exercitarea puterii.Sunetele naturii sunt constant dublate de atent alesele sunete ale teatrului însuși, insula devine, rând pe rând, insulă interioară a unor inși ce-și pândesc semenii încercând să-i suprime, dar și insularitate teatrală înconjurată de apele realului, spațiu de evadare și de deturnare a ceea ce este concret.
La răstimpuri, pentru spectatorul român necunoscător de limbă italiană răzbat și ironii locale ale regiei. În definitiv, Serra nu poate indiferent la faptul că joacă cu actori italieni o piesă englezească ce pune acțiunea în mâinile unor …italieni. Așa se face că Prospero și Ariel au uneori aprinse dezbateri verbale ce recuperează pasionale trăiri lingvistice ale unei latinități atât de străine limbii engleze. O altă secvență ironicăe cea în care Caliban își rostește replica în limba lui Shakespeare, deschizând astfel o „ușă” în atmosfera indusă de limba italiană.
Furtuna lui Alessandro Serra rămâne un „spectacol de regizor”. Jocul actorilor, personalitățile lor nu ies decât arareori în evidență. Chiar și în slapstick-urile lui Trinculo și Stefano, totul pare să se subordoneze unui cadru prestabilit. Subordonați regizorului, actorii lui Serra par Calibani ce trudesc pe tărâmurile magiei …regizorale.
Teatro Stabile di Torino – Teatro Nazionale/ Teatro di Roma – Teatro Nazionale/ ERT – Teatro Nazionale/ Sardegna Teatro, Festival D Avignon/ MA scene nationale – Pays de Montebeliard în colaborare cu Fondazione/ Teatre Reggio Emilia, Compagnia Teatropersona – Furtuna, de W.Shakespeare, traducere și adaptare în limba italiană de Alessandro Serra, regie, scenografie, lumini, costume, sunet de Alessandro Serra. Cu: Fabio Barone, Andrea Castellano, Vincenzo del Prete, Massimiliano Donato, Paolo Madonna, Jared McNeill, Chiara Michelini, Maria Irene Minelli, Valerio Pietrovita, Massimiliano Poli, Marco Sgrosso, Bruno Stori. Spectacol vizionat în data de 3 mai 2023, în cadrul Antimpurilor FEST-FDR, Teatrul Național Timișoara
