Frumoasa CATRINEL MENGHIA SE ÎNTOARCE ACASĂ, la Iași. Ea va iniția o campanie de strângere de fonduri pentru Spitalul de Psihiatrie Socola

Se află la peste 2.000 de kilometri distanţă de Iaşi, dar asta nu o împiedică să se implice şi să ajute. Catrinel Menghia, alias Catrinel Marlon, una dintre cele mai frumoase femei din lume, are ca proiect de suflet pentru anul 2014 nici mai mult, nici mai puţin decât organizarea unei campanii în beneficiul spitalului de psihiatrie din oraşul ei natal…
 

Top-modelul este pus pe fapte mari în anul care tocmai a început. În afară de o mulţime de proiecte legate de domeniul cinematografiei şi, implicit, de filmele în care urmează să joace ori legate de expoziţiile de artă la care vrea să participe, Catrinel Menghia vrea să se implice şi într-o campanie caritabilă desfăşurată la ea acasă, adică la Iaşi. Asta pentru că, în ciuda faptului că locuieşte de mai bine de 13 ani în străinătate, Catrinel este extrem de legată de plaiurile natale, arată ziarulring.ro.

 

O persoană dragă ei a fost tratată la „Socola”

Top-modelul intenţionează să demareze o campanie prin care să adune fonduri extrem de necesare funcţionării în condiţii normale a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Iaşi, cunoscut şi sub numele de „Socola”. „Am multe planuri pe care mi-aş dori să le duc la bun sfârşit în acest an, dar proiectul meu de suflet este legat de spitalul numărul 7 din Iaşi. Cunosc această instituţie şi cadrele medicale care lucrează acolo. Ani la rând au avut sub tutelă o persoană pe care o iubesc enorm. Sper să reuşesc să atrag cât mai multe fonduri de la donatori individuali şi sponsori corporativi printr-o campanie specială”, a declarat Catrinel Menghia pentru „ring”.

De câţiva ani, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” – Iaşi se confruntă cu mari probleme financiare după ce bugetul alocat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi s-a micşorat semnificativ, iar numărul pacienţilor s-a dublat. Anul trecut, presa locală a prezentat de mai multe ori situaţia disperată de la „Socola”, semnalând faptul că unitatea medicală nu îşi mai poate îndeplini rolul în totalitate. Depozitul de medicamente este aproape gol, iar psihiatrii abia au ce să le prescrie pacienţilor, arată ziarulring.ro.

 

Şi-a găsit jumătatea şi vrea un copil

Pe de altă parte, anul 2014 se anunţă special pentru Catrinel şi pe plan personal. Aceasta pare convinsă că şi-a întâlnit sufletul-pereche şi speră să devină mamă cât de curând. „Iubesc şi sunt iubită de o persoană excepţională cu care sper să-mi petrec restul vieţii. Cred că existenţa mi se va schimba atunci când voi avea un copil care va reprezenta încununarea iubirii noastre”, mărturiseşte Catrinel Menghia.

„Mă amuză că sunt comparată cu Sophia Loren, dar îmi face şi mare plăcere. Pe doamna Sophia o cunosc personal şi o admir, în primul rând, pentru că este un om frumos. Nu aş vrea însă să fiu comparată cu nimeni, ci doar amintită drept Catrinel…”, povestește pentru ziarulring.ro frumoasa ieșeancă.

 

(Sursa: ziarulring.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here