Francezii pot dormi liniștiți! Clanul Gologan a ajuns la zdup

Spaima francezilor, Clanul Gologan, a ajuns, cu mic cu mare, la închisoare. Curtea de Apel Iași a trimis, ieri, după gratii membrii uneia dintre cele mai violente și mai de temut grupări infracționale din Iași.

 

Liderii clanului au primit cele mai mari pedepse. Vasile Albu și Margareta Aştefănoae, foşti Gologan, au primit câte zece ani de închisoare. Câte cinci ani de puşcărie, au primit Florin Rotaru și Florin Ursache, iar Denis Şuşnea, fost Popovici, care a și evadat din arestul Poliţiei o dată, a primit şi cinci ani şi șase luni de pușcărie. În total, cei 13 membri ai grupării ieșene au fost „gratulați” cu 57 de ani de închisoare.

 

Clanul Gologan este considerat una dintre cele mai periculoase și de temut grupări infracționale, specializată pe traficul de persoane care activa în Franța și în alte țări ale Uniunii Europene. De altfel, și presa occidentală, îndeosebi cea franceză, s-a arătat oripilată de actele de cruzime și violența de care membrii grupării dădeau dovadă. Din rechizitoriul procurorilor rezultă că, începând cu anul 2003, interlopii ieșeni au obligat zeci de tinere să se prostitueze în Lyon și Paris suma obținută fiind de 600.000 de euro.

 

Sentința Curții de Apel Iași poate fi atacată cu recurs, nefiind definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here