Frământări politice, la Iași. Alianța PSD-PDL se bate în cuie în această seară. Gabriel Surdu, candidat pentru postul de viceprimar

Negocierile pentru formarea alianței PSD-PDL, la Iași, vor fi finalizate în această seară, când social-democrații așteaptă un răspuns oficial al PDL.

 

„Depinde foarte mult de PSL și de hotărârea pe care o vor lua astăzi. Noi în seara asta ne vom întâlni din nou și vom stabili dacă democrat-liberalii vor să rămână în opoziție sau vin alături de noi”, a declarat pentru 7EST Cristian Stanciu, membru în comisia de negociere a PSD.

 

„Nu este vorba numai de mine, discuțiile continuă și trebuie luată o hotărâre în Biroul Permanent”, a susținut și liderul PDL, Gabriel Surdu.

 

Pe de altă parte, Cristian Stanciu a confirmat că Alin Aivănoaei (PPDD) este agreat ca vicepreședinte al CJ, în locul liberalului Victor Chirilă, iar postul de viceprimar al lui Marius Dangă ar putea fi ocupat de Gabriel Surdu.

 

În plus, PDL ar putea primi și câteva posturi de șefi ai unor instituții deconcentrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here