Fotografiile oficiale care au ajuns la OSCE şi Washington. Ucraina prezintă dovada că separatiştii sunt mobilizaţi de forţele speciale ruseşti

 

 

De două săptămâni, forţe armate misterioase, formate din personal profesionist şi cunoscute drept “oamenii în verde”, au ocupat clădiri oficiale din Ucraina, oraş după oraş, alimentând furia separatiştilor din estul Ucrainei. Rusia a negat vehement acuzaţiile că aceşti oameni pun în aplicare de fapt o invazie rusească pe teritoriul Ucrainei. Acumînsă, fotografii puse la dispoziţie de autorităţile Ucrainei către misiunea de supraveghere a OSCE şi susţinute de administraţia Obama arată că exact despre asta era vorba: “oamenii în verde” sunt forţe speciale ruseşti, care au fost prezente şi în Crimeea, şi în estul Ucrainei, ba chiar şi în Georgia în războiul din 2008.
 

 

“Oamenii în verde” care acţionează acum în estul Ucrainei sunt forţe armate sau ale serviciilor speciale din Rusia, care s-au aflat şi în Crimeea, în februarie. Serviciile secrete ucrainene i-au identificat pe unii dintre aceşti oameni înarmaţi şi au pus la dispoziţia OSCE şi a administraţiei SUA fotografii cu ei.

 

Unul dintre ei este Igor Ivanovici Strelkov, agent operativ al GRU, serviciul secret militar al Rusiei, trecut de 50 de ani, cunoscut pentru misiuni sub acoperire. El a acţionat şi în Crimeea, în februarie şi martie, iar acum se află în Slaviansk, în estul Ucrainei.

 

 

Soldat rus care poartă însemnele forţelor speciale. Prima fotografie este din Georgia, 2008. Celelalte două sunt din Sloviansk, 2014, estul Ucrainei.

 

 

 

 

Soldaţi ruşi. Prima fotografie, de grup, a fost făcută în Rusia. Celelalte trei sunt din estul Ucrainei, în 2014. Dreapta sus şi stânga jos, mic – în Slaviansk, dreapta jos – în Kramatorsk.

 

 

 

 

În Donbass, uniformele şi echipamentul forţelor de autoapărare sunt similare cu cele ale forţelor speciale ruseşti.

 

 

 

 

Asemănările pot fi observate la: mască, uniformă, mănuşi, cartuşiere, pantaloni. În stânga este un separatist din Crimeea, în dreapta unul din Slaviansk.

 

 

“Există un larg consens în comunitatea internaţională cu privire la conexiunea dintre Rusia şi unii militanţi înarmaţi din estul Ucrainei, iar fotografiile prezentate de ucraineni săptămâna aceasta nu fac altceva decât să confirme acest lucru, de aceea oficialii SUA au continuat să susţină această poziţie”, a declarat Jen Psaki, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, duminică.

 

Rolul Rusiei în conflictele din estul Ucrainei are o mare greutate, în contextul acordului de la Geneva, încheiat între Rusia, Ucraina, SUA şi UE pentru detensionarea crizei. SUA a cerut Rusiei să asigure eliberarea clădirilor guvernamentale ucrainene, sub ameninţarea unor noi sancţiuni.

 

Guvernul ucrainean a pus la dispoziţia OSCE aceste fotografii, pentru a dovedi că oamenii înarmaţi care au ocupat clădiri oficiale din estul Ucrainei sunt de fapt combatanţi ruşi. Departamentul de Stat al SUA spune că aceste dovezi sunt convingătoare.

 

Totuşi, Kremlinul insistă că forţele ruseşti nu sunt implicate, iar Strelkov nici măcar nu există, ca agent rus cu ordine să stârnească scandal. “Este o prostie. Nu există unităţi ruseşti, servicii speciale sau instructori în estul Ucrainei”, a declarat Vladimir Putin într-o emisiune televizată, joia trecută.

 

Oficialii americani şi ucraineni spun însă că mascarea identităţii forţelor sale, pentru a evita posibilitatea tragerii la răspundere din partea comunităţii internaţionale, este o strategie veche de-a ruşilor, dezvoltată în conflictele din spaţiul ex-sovietic.

 

 

Rusia a procedat la fel în 1994, în Cecenia, când a trimis o coloană de vehicule blindate, pline cu soldaţi ruşi care se dădeau ceceni pro-Moscova, spune John R. Schindler, un fost ofiţer de contraspionaj al NSA, care acum predă la Colegiul Naval de Război.

 

“Maskirovka”, războiul mascat, este o specialitate a Rusiei, care a devenit şi mai pregnantă sub mandatul lui Putin, fost ofiţer KGB, ai cărui consilieri provin şi ei din acest serviciu secret.

 

În Slaviansk, oraş din estul Ucrainei aflat sub controlul insurgenţilor pro-ruşi de mai bine de o săptămână, oamenii în verde au încercat să se infiltreze printre localnici, însă uneori au renunţat la măşti, pentru a trimite un mesaj clar că orice atac ucrainean va primi o replică dură din partea armatei ruseşti.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here