Accident feroviar în localitatea Bădeni, comuna Scobinți, unde un autoturism a fost lovit de trenul 11408 Hârlău – Iași. Au rezultat doua victime cu starea de conștiență alterată, posibil încarcerate. Se deplasează doua autospeciale de intervenție, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg. Frumos, respectiv Punctului de Lucru Hârlău. Din cadrul SAJ se deplasează două echipaje. De asemenea, elicopterul SMURD a fost direcționat la locul evenimentului.
Victimele, cu diverse politraumatisme, conducătorul auto, bărbat, în vârstă de 71 de ani a fost preluat de ESA pentru a fi transportat la spital, iar pasagerul dreapta, bărbat, în vârstă de 16 ani a fost preluat de către echipajul medical SAJ tip C sosit la locul intervenției.