Incendiu puternic la pensiunea „Nedeia” din localitatea Mălini, județul Suceava. Pensiunea este administrată de familia afaceristului ieșean Corneliu Brânză și a fost închisă de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență la finalul anului trecut pentru mai multe nereguli. De altfel, pompierii au aplicat administratorului pensiunii o amendă de 100.000 lei.
„Intervin pompierii militari și civili, cu 9 autospeciale de stingere, o autoscară de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD. Pensiunea respectivă a fost închisă de către inspectorii de specialitate ai ISU Suceava, pe data de 30.12.2023. De asemenea, operatorului economic i s-a aplicat sanctiunea complementară cu amendă de 100.000 lei. Incendiul se manifestă generalizat la două clădiri alipite. Pompierii militari și civili lucrează pentru localizarea incendiului„, au transmis cei de la ISU Suceava.
Brânză nu avea autorizație de securitate la incendiu.
Pompierii au explicat și cum s-a ajuns la amendă, cum Brânză nu avea toate avizele în regulă.
„Inspectorii de specialitate ai ISU Suceava au închis pensiunea, care nu avea autorizație de securitate la incendiu, deoarece nu se respecta corelarea gradului de rezistență la foc, cu numărul de niveluri supraterane maxim admise – clădiri cu gradul de rezistență V (cinci) la foc, construite pe trei niveluri supraterane – parter, etaj și mansardă. Mai precis, planșeele de peste parter, etaj și mansardă erau construite din lemn, la fel ca și scara de evacuare a utilizatorilor (tot din lemn), constantându-se astfel încălcarea gravă a cerinței securitate la incendiu. Astfel, proprietarii obiectivului turistic au fost amendați cu 100.000 de lei, iar ca sancțiune complementară, a fost oprită funcţionarea ori utilizarea construcţiilor sau amenajărilor”, au mai spus cei de la ISU Iași.