FOTO-VIDEO Incendiu la depozitul de deșeuri de la Țuțora! Flăcările s-au întins pe 800 mp

 

 

În cursul nopții trecute, în comuna Țuțora a izbucnit un incendiu violent la o hală de procesare și reciclare a deșeurilor reciclabile. Flăcările au cuprins hala pe circa 800 mp, zeci de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași fiind nevoiți să intervină.

Astăzi dimineață, in jurul orei 01.00 Dispeceratul Integrat ISU SMURD SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, despre producerea unui incendiu la o hală de procesare și depozitare a deșeurilor reciclabile din localitatea Țuțora.

La sosirea forțelor și mijloacelor de intervenție profesioniste la locul solicitării incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 8000 de mp. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit 50 de pompieri militari, cu 9 autospeciale de stins incendiu, printre care și autospeciala de transport roboți. Din cauza degajărilor mari de fum a fost emis mesaj Ro Alert pentru a proteja persoanele din zona apropiată incendiului. Intervenția de stingere a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în incinta halei și în imediata apropiere. Intervenția de stingere a fost îngreunată, deoarece accesul autospecialelor de intervenție nu au putut fi dispuse în imediata apropiere, pe laturile construcției. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.

Astăzi, la incendiul produs la Depozitul ecologic Tutora cu 7 autospeciale de stingere și 40 de pompieri militari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here