VIDEO/FOTO. Ludovic Orban s-a răsturnat cu mașina în comuna ieșeană Sârca: „Ponta a trecut după mine, s-a oprit și a făcut o poză la mașină”

Maşina în care se afla Ludovic Orban s-a răsturnat în localitatea Sârca, la aproximativ 30 de kilometri de Iaşi. Politicianul nu a fost rănit în accident, transmite Digi 24

 

UPDATE 18:30

Ludovic Orban a povestit cum s-a produs accidentul: într-o curbă a pierdut controlul volanului şi autoturimsul a ajuns cu roţile în sus, în afara şoselei.

Spre deosebire de restul părților de carosabil, în viraj, în zonă era un fel de mâzgă. A intrat în derapaj mașina, a derapat înspre sensul opus, din care veneau mașini”, a spus parlamentarul.

Nu am avut viteză, cred că am avut o viteză aproape la limita legală, în jur de 65-70 de kilometri”, a adăugat Ludovic Orban.

„Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat pe cupolă”, a arătat și inspectorul principal Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

 

 

De altfel, accidentul s-a petrecut la mai puţin de 50 de metri distanță de indicatorul care avertiza că viteza maximă în zonă este de 50 de kilometri pe oră. Ludovic Orban a fost pus de oamenii legii să sufle în etilotest.

„Alcoolemia mi-a fost testată aici, puteți să îi întrebați pe polițiști, erau aproape toți polițiștii de față. Toți cei care mă cunosc știu că eu nu consum alcool”, a spus el.

Potrivit liberalului, printre cei care au ajuns imediat la locul accidentului s-a numărat şi prim-ministrul Victor Ponta.

Trecea coloana oficială, Ponta a trecut după mine, s-a oprit și a făcut o poză la mașină. Ar trebui să îi cereți poza”, a povestit Ludovic Orban.

 

 


Din primele informaţii, deputatul ar fi avut viteză şi a pierdut controlul volanului. Maşina a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat pe cupolă. Din fericire, parlamentarul a scăpat teafăr. A ieşit singur din maşină şi a sunat la 112.

 

Deşi la prima vedere nu prezenta niciun fel de leziuni, echipajul de poliţie care a intervenit la faţa locului a decis să-l transporte la spitalul din Târgu Frumos pentru investigaţii suplimentare.

 

Politicianul a fost prezent la Iaşi cu ocazia evenimentelor dedicate sărbătoririi a 156 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească.

 

 

 

 

Ludovic Orban a mai fost implicat într-un accident rutier, în anul decembrie 2007, pe Șoseaua Cotroceni, în Capitală. Atunci, el a rănit o adolescentă de 14 ani. Fata a suferit o contuzie la braţ.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here