FOTO. Setenil de las Bodegas, orașul unic în lume, construit într-o stâncă

Setenil de las Bodegas este un orăşel din provincia Cadiz, Spania, faimos pentru clădirile săpate direct în stâncă, deasupra râului Trejo. Localitatea are doar 3.016 locuitori, potrivit recensământului din anul 2005.



Oraşul se întinde de-a lungul unor chei înguste, iar unele case sunt săpate direct în pereţii de stâncă ai cheilor. Construcţiile sunt realizate prin lărgirea grotelor naturale sau prin adăugarea unui perete exterior.

1

 

Localitatea s-a dezvoltat dintr-un mic oraş maur, perioadă din care s-a păstrat şi un castel, care datează din secolul al XII-lea.

 

2

 

Numele localităţii (Setenil) este foarte neobişnuit – provine din latină şi înseamnă „de şapte ori nimic” (septem nihil). Denumirea face aluzie la rezistenţa oraşului maur în faţa atacatorilor creştini, care au câştigat lupta abia după şapte asedii.

Castelul a fost distrus în anul 1484, din cauza armelor de foc folosite de creştini, care au reuşit în final să alunge ocupanţii mauri.

 

3

 

A doua parte din denumirea localităţii (las Bodegas) datează din secolul al XV-lea, când noii locuitori creştini au început să cultive aici viţă de vie. Din păcate, cele mai multe vinării au fost distruse în anii 1860, în timpul infestării cu insecta filoxera, care a afectat mare parte din producţia de vin din Europa.

 

4

 

Cu toate acestea, în prezent barurile şi restaurantele de aici sunt celebre în regiune, printre delicatesele locale numărându-se cârnaţii chorizo si cerdo, din carne de porc, dar şi produsele de patiserie.

 

5

 

Oraşul se întinde pe doar 82 de km pătraţi, dar pe dealurile pitoreşti din apropiere se cultivă multe legume şi fructe, care sunt vândute în localităţile vecine. Unele stradele din acest orășel sunt de-a dreptul acoperite de stâncă.

 

город-сетениль-де-лас-бодегас-2

 

Iar multe locuințe sau restaurante seamănă mai degrabă cu niște peșteri.

 

город-сетениль-де-лас-бодегас-3

 

город-сетениль-де-лас-бодегас-8

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here