FOTO. S-au dat drept gemeni pentru a trece ilegal frontiera cu trenul Ungheni-Iaşi

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi – feroviar au depistat un cetăţean moldovean care intenţiona să intre ilegal în România, însoţit de prietenul său şi folosind documentul acestuia de călătorie. Deoarece documentele prezentate de cei doi erau eliberate pe acelaşi nume, aceştia au susţinut în faţa poliţiştilor de frontieră că sunt fraţi gemeni.

 

 

În data de 28 februarie a.c., în jurul orei 17.30, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Iaşi feroviar, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, călătorind ca pasageri în trenul accelerat, care circulă pe relaţia Ungheni-Iaşi, două persoane de sex masculin. Bărbaţii s-au legitimat unul cu un paşaport românesc şi cel de al doilea cu un paşaport moldovenesc, în care era trecut acelaşi nume, Tudor P., cu aceeaşi dată de naştere, ei declarând că sunt fraţi gemeni.

 

Având suspiciuni cu privire la identitatea celor două persoane, lucrătorii noştri au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că cele două documente aparţin bărbatului care a prezentat la control paşaportul românesc, iar cel de al doilea  este cetăţeanul moldovean Ion P., în vărstă de 35 ani.

 

Bărbaţii au declarat că intenţionau să ajungă în judeţul Constanţa în vederea găsirii unui loc de muncă şi deoarece Ion P. nu avea documente de călătorie valabile a intenţionat să intre ilegal în România folosind paşaportul prietenului său. Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea,tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat şicomplicitate la fals privind identitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here