FOTO. Poliţişti executaţi în stradă, în amiaza mare

Separatiştii ruşi care i-au asasinat pe poliţişti purtau uniforme de camuflaj şi cagule

Separatiştii ruşi care i-au asasinat pe poliţişti purtau uniforme de camuflaj şi cagule

 

Trei poliţişti de la brigada rutieră din oraşul ucrainean Doneţk au fost împuşcaţi mortal în plină stradă, joi, în amiaza mare, în apropiere de gara feroviară, de separatişti proruşi, după cum au informat ieri jurnaliştii de la publicaţii internaţionale, aflaţi în zonă.

Martorii au povestit că agenţii de circulaţie îşi făceau datoria în momentul atacului comis de doi indivizi necunoscuţi. Aceştia au venit ţintă spre ei, au tras cu pistoale automate, ciuruindu-i pe bieţii oameni. O trecătoare, Irina, a povestit că au fost doi atacatori. “Un tânăr avea o ţinută de camuflaj, jachetă şi şapcă, iar celălalt purta haine închise la culoare şi avea părul negru”, a relatat ea.

 

Doi dintre poliţiştii executaţi cu sânge rece, plânşi de rudele lor

 
 

“Unul dintre ei avea o geantă. Fiul meu mi-a spus, atunci când a auzit focurile de armă, că nu părea a fi un kalaşnikov, ci o armă automată de tip pistol-mitralieră, nu o armă mare”, a adăugat femeia. Poliţia a trimis la faţă locului o echipă de anchetatori, însă nu a emis nici o ipoteză cu privire la motivele atacului. Oraşul Doneţk este capitala regiunii separatiste cu acelaşi nume. Grupuri armate de insurgenţi rivale îşi dispută anumite clădiri oficiale, în timp ce poliţia, deşi prezentă, nu încearcă să împiedice activitatea acestora.

 

 

 

(Sursa: libertatea.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here