FOTO. Mii de țigări nedeclarate, depistate de polițiștii de frontieră vasluieni

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit aproximativ 8.000 ţigarete de provenienţă R. Moldova, pe care cinci cetăţeni încercau să le introducă ilegal în ţară ascunse in autovehicule sau bagajele personale.

 

  •  În data de 14 februarie a.c., în jurul orei 15.30, la P.T.F. Albiţa/ judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Constantin B., în vârstă de 43 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunse sub bancheta din spate a autoturismului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 1.360 ţigarete, cu timbru de acciză R.Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

 

  • În ziua de 12 februarie a.c., în jurul orei 17.00, poliţişti de frontieră din cadrul compartimentului Sprijin Operativ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de  serviciu, au oprit în trafic pe raza localitatii Creţeşti, pentru un control de rutină, o autoutilitară marca Mercedes, condusă de D.A., bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 48 de ani.

Cu ocazia controlului efectuat asupra autovehiculului şi persoanei, lucrătorii noştri au descoperit ascunse în portbagajul autovehicului, 4.000 de ţigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova.

Faţă de cele constatate, şoferul maşinii a declarat că a achiziţionat ţigările în vederea obţinerii unui profit din revânzarea lor pe teritoriul României.

Având în vedere cele constatate, mijlocul de transport, persoana şi bunurile au fost conduse în P.P.F. Albiţa fiind preluate de lucrătorii Biroului Vamal Albita pentru aplicarea măsurilor legale.

 

  • Alte trei persoane, doi cetăţeni din R. Moldova şi un portughez au fost depistate la controlul de frontieră încercând să introducă în ţară 2.620 ţigarete de provenienţă R. Moldova, ascunse în bagajele personale, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră.

 

În toate cazurile, conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigărilor în valoare de aproximativ 1.800 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanelor cu amendă de 5000 lei .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here