FOTO. „Dacă ai nevoie, e pentru tine”: zeci de arbori din centrul Iașului, îmbrăcați în haine pentru persoanele sărmane

FOTO: Radio Iași

FOTO: Radio Iași

Un gest caritabil inspirat din Bulgaria a fost pus în practică astăzi de un grup de tineri ieşeni. Aceştia au îmbrăcat copacii din centrul municipiului cu aproximativ 100 de geci, hanorace şi fulare, pentru ca persoanele sărmane care au nevoie de haine groase să le poată folosi, relatează Radio Iași.

 

 

 

 

La începutul acestei luni, copaci din capitala Bulgariei au fost îmbrăcaţi cu haine groase de iarnă, pentru ca oamenii străzii să le îmbrace şi să facă faţă astfel gerului din sezonul rece. În câteva zile, numeroşi copaci din Sofia, capitala Bulgariei, au fost „îmbrăcaţi” cu haine de către locuitori, în cadrul unei campanii de ajutorare a oamenilor străzii.

 

Se pare că acţiunea a fost iniţiată de HiddenCash Sofia, iar acum tot mai mulţi oameni par să îmbrăţişeze această acţiune şi să îmbrace copacii din capitala Bulgariei, pentru ca oricine are nevoie de haine groase să le poată folosi.

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here