În această dimineață, pe drumul național 28 a avut loc un accident rutier. Accidentul s-a produs între localitățiule Lețcani și Podu Iloaiei. Conform pompierilor ieșeni, în urma accidentului au rezultat patru victime.
„Asigurare măsuri specifice la un accident rutier produs între două autoturisme între Lețcani și Podu Iloaiei pe E585. Intervine Detașamentul 1 de Pompieri Iași cu o autospecială de intervenție și stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și Serviciul de Ambulanță Județean Iași cu două ambulanțe tip B.
Din primele informații în urma impactului au rezultat două victime, conștiente, încarcerate. La ajungerea forțelor de intervenție la locul evenimentului, s-a constatat că sunt două persoane blocate în cele două autoturisme și alte două care necesită îngrijiri medicale. Se suplimentează resursele medicale cu un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.
Traficul rutier este blocat pe sensul spre Iași.
„Accident rutier pe DN 28, Podu Iloaiei – Lețcani, județul Iași. Trafic blocat temporar pe sensul spre Iași, pentru intervenția echipajelor Poliție/SMURD. Circulați cu atenție”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași.