Fost vicepreşedinte al ANRP: Horia Simu a adus adeverinţă medicală că suferă de tensiune arterială şi angină pectorală

Omul de afaceri Horia Simu a adus adeverinţă medicală că suferă de tensiune arterială şi angină pectorală.

„Nu-l cunoşteam pe Horia Simu. Referitor la cererile de prioritate, pentru a stabili o ordine, la ANRP erau 60.000 de dosare pe legea 10. Cele mai multe venite prin poştă. Când au fost verificate, 60 la sută dintre ele erau incomplete. Astfel, având în vedere numărul mare, s-au stabilit două proceduri: extragerea aleatorie şi acordarea cererilor de prioritate care erau motivate. Cererea de prioritate formulată de Simu a fost aprobată de Comisie în ianuarie 2008. (…) Orice diagnostic medical din acte dădea prioritate dosarelor. Comisia fusese sesizată cu 114 cereri de prioritate din care au fost aprobate 113, iar a inculpatului Simu a fost amânată. Nu-mi amintesc discuţiile de atunci, dar Comisia a cerut acte doveditoare. Aveam nevoie de acte recente. Nu l-am cunoscut pe Simu pe toată durata procedurii. Diagnosticul său era tensiune arterială şi angină pectorală. A mai adus o adeverinţă şi pe 31 ianuarie 2008 a intrat din nou dosarul în Comisie. Atunci au fost aprobate 290 de cereri de prioritate”, a povestit Nicolescu în faţa instanţei.

El a mai arătat că, din cauza numărului mare de diagnostice medicale depuse odată cu cererile de despăgubire, membrii comisiei au luat decizia să acorde prioritate doar persoanelor bolnave de cancer, dar că şi-au dat seama că aşa îi discriminează pe ceilalţi foşti proprietari, aşa că au renunţat la idee.

„În decembrie 2005 am decis să dăm prioritate doar persoanelor bolnave de cancer. Am fost sesizaţi de Secretariat că încălcăm legea privind combaterea discriminării. Nu puteam să fac diferenţa dintre diagnosticul de prostată şi angiom pentru că nu eram de specialitate”, a continuat fostul deputat.

Dosarul ANRP

Pe 25 august 2015, omul de afaceri Horia Simu, foştii deputaţi Marko Attila şi Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată, alături de alte cinci persoane, în dosarul privind despăgubirea ilegală aprobată de ANRP pentru un teren de peste 97.000 metri pătraţi, la un preţ supraevaluat cu 70 milioane de euro.

Pe lângă aceştia, mai sunt judecaţi, sub acuzaţia de abuz în serviciu, Ingrid Zaarour, fost preşedinte al ANRP, şi Mihnea Remus Iuoraş, fost vicepreşedinte al instituţiei, foştii membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP Constantin Zaharia Lefter şi Ionela Mihaela Nicolescu (fosta Bărbulescu), dar şi expertul evaluator Alexandru Florin Hanu.

Potrivit DNA, în 28 februarie 2008, Ingrid Zaarour, Mihnea Iuoraş, Theodor Nicolescu, Constantin Zaharia Lefter, Marko Attila şi Mihaela Nicolescu, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi aveau atribuţia exclusivă de a analiza şi de a stabili cuantumul final al despăgubirilor pe baza unui raport de evaluare care să folosească, pentru stabilirea valorii de piaţă, tranzacţii de vânzare-cumpărare efective, au hotărât acordarea despăgubirilor unui cesionar de drepturi litigioase, după un raport de evaluare întocmit de Alexandru Hanu, bazat exclusiv pe oferte de vânzare publicate online, ceea ce a condus la supraevaluarea cu aproape 50 la sută a unui teren în suprafaţă de 97.509 metri pătraţi.
 

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here