Fostul viceprimar Gabriel Harabagiu a încasat, împreună cu soacra sa, peste 200.000 euro de la un dezvoltator imobiliar căruia îi aprobase un Plan Urbanistic Zonal plin de ilegalități în perioada în care se afla în fruntea Primăriei Iași. Suma a fost plătită sub forma unei tranzacții de vânzare-cumpărare a unui teren învecinat cu proiectul imobiliar avizat de viceprimarul Harabagiu. Valoarea tranzacției ridică multe semne de întrebare, deoarece prețul pe metru pătrat plătit de dezvoltator este mai mult decât dublu față de cel al pieței. Harabagiu a vândut terenul cu 350 euro/mp, deși același teren fusese tranzacționat la 175 euro/mp cu doar câteva luni în urmă! Agențiile imobiliare confirmă că prețul terenurilor în zona respectivă este de aproximativ 175-200 euro/mp. Ce reprezintă capacul de 175 euro/mp plătit de dezvoltator fostului viceprimar?
În urmă cu aproximativ două luni, pe 3 octombrie 2023, fostul viceprimar Gabriel Harabagiu împreună cu soția sa, Mădălina, și socrii săi, Viorel și Maria Țâmboi, au vândut terenul pe care îl dețineau pe strada Sergent Grigore Ioan, în Dacia, pe fosta platformă a Comat. Cumpărătorul este dezvoltatorul imobiliar Sun Residence SRL, cel pentru care Harabagiu a semnat și aprobat mai multe documente care au stat la baza aprobării unui PUZ și ulterior a unei autorizații de construire pentru proiectul imobiliar Comat Towers.
În timpul mandatului de viceprimar, Harabagiu, împreună cu cumătrul său, primarul Mihai Chirica, au girat proiectul rezidențial al firmei Sun Residence, pe parcursul aprobării și autorizării acestuia fiind comise mai multe ilegalități. Prin complicitatea lui Harabagiu și Chirica, dezvoltatorul a obținut dreptul de a construi suplimentar 70.000 mp de clădiri, ceea ce se traduce într-un profit de peste 40 de milioane de euro. Proiectul rezidențial a fost aprobat în vremea de haiducie a Mafiei Imobiliare din Primăria Iași, când Harabagiu și Chirica au fost complici la zeci de tunuri imobiliare în dauna cetățenilor acetui oraș. La câțiva ani distanță, dezvoltatorul care a beneficiat de un astfel de tun cumpără un teren de la binefăcătorul său la preț dublu!
Preț dublu pentru Harabagiu, cu banii înainte de semnarea actelor
Terenul lui Harabagiu era învecinat cu proiectul imobiliar realizat de Sun Residence pe platforma de la Comat. În timpul cât a fost viceprimar, Harabagiu a premeditat creșterea artificială a valorii terenului său prin aprobarea unor proiecte imobiliare în zona respectivă pentru care s-au acordat indicatori urbanistici cu încălcarea legislației. Chiar și așa, valoarea terenului lui Harabagiu a fost umflată, dezvoltatorul Sun Residence plătind mai mult decât dublul valorii de piață. Adică un capac de peste 100.000 de euro care nu are o justificare reală!
Detaliem cronologia faptelor. Între anii 2018-2020, Gabriel Harabagiu, în calitate de viceprimar, a susținut, aprobat, semnat și determinat adoptarea mai multor documente și a unui Plan Urbanistic Zonal pentru proiectul Comat Towers al firmei Sun Residence SRL. PUZ-ul a fost adoptat după un șir lung de ilegalități comise de funcționarii Primăriei Iași sub atenta coordonare și îndrumare a tripletei Mihai Chirica – Gabriel Harabagiu – Alexandru Mustiață (arhitect șef al primăriei).
La începutul anului 2021, a fost semnată prima autorizație de construire și a început construcția primelor două blocuri din complexul rezidențial. La câteva luni distanță, Harabagiu s-a asociat cu alți doi vecini, Răzvan Gheorghiu, directorul ADIS Iași, și Automax Center SRL și au alipit terenurile. Au depus un proiect PUZ pentru construirea unei hale, iar în aprilie 2023 au obținut autorizația de construire.
Același teren, tranzacționat la jumătate de preț cu doar 6 luni înainte
Imediat după obținerea autorizației, pe 26 aprilie 2023, Răzvan Gheorghiu a vândut partea sa din proiect soților Adina și Silviu Maxim. Valoarea tranzacției pentru cei 400 mp deținuți de Gheorghiu a fost de 70.000 de euro, respectiv 175 euro/mp. La mai puțin de șase luni distanță, Harabagiu și asociații săi vând terenul către dezvoltatorul Sun Residence pentru suma de 775.000 euro. Prețul pe metrul pătrat de teren a fost stabilit diferit pentru fiecare dintre cei trei coproprietari. Astfel, Harabagiu și socrii săi au primit 350 euro/mp, respectiv 210.000 euro pentru cei 600 mp de teren deținuți. Toți banii au fost virați în conturile lui Harabagiu în septembrie 2023, cu 3 săptămâni înainte de semnarea contractului de vânzare cumpărare. Ceilalți doi coproprietari au primit un preț mai mare, respectiv 440-460 euro/mp, însă nu au încasat niciun leu. Contractul prevede că vor primi banii peste doi ani, în 2025!
Semnăturile lui Harabgiu și Chirica = 40 milioane de euro pentru dezvoltator
În cartierul Dacia, pe platforma de la Comat, se construiește nou cartier rezidențial cu 7 clădiri având între 13 și 21 niveluri supraterane, unde vor fi amenajate peste 1.200 de apartamente. Născut în epoca de haiducie a triou-lui Chirica-Harabagiu-Mustiață, proiectul avizat pe furiș, ferit de ochii vecinilor, colcăie de ilegalități și șmecherii. Mare parte din documente sunt ținute la secret de funcționarii Primăriei, deși toate sunt de interes public. Documentația PUZ, aprobată în Consiliul Local în anul 2020, și autorizația emisă de Primăria Iași se bazează pe un șir lung de ilegalități la care funcționarii și demnitarii din Palatul Roznovanu sunt complici. Am identificat, la o primă lectură a documentelor, mai multe nereguli grave la care funcționarii de la Urbanism, consilierii locali membri ai Comisiei de Urbanism, arhitectul șef Alexandru Mustiață, viceprimarul Gabriel Harabagiu și primarul Mihai Chirica au conlucrat în interesul dezvoltatorului și în defavoarea cetățenilor.
Pe parcursul aprobării documentațiilor, beneficiarul real al investiției a acționat camuflat, sub umbrela societății fostului deputat Traian Dobre, proprietarul terenului. În septembrie 2021, autorizația a fost emisă direct către dezvoltator, firma Sun Residence SRL, societate deținută de Mihai Daniel și Mai Mihai Ioan. Șmecheriile și ingineriile făcute în procedura de aprobare au crescut ilegal, de peste 5 ori, suprafața construită a proiectului, iar profitul estimat al dezvoltatorului crește de la 6-7 milioane de euro la peste 40 de milioane de euro!
Șirul ilegalităților
În cazul proiectului Sun Residence, condițiile tehnice specificate în certificatul de urbanism nu au fost respectate. În CU nr. 3780 din 8 noiembrie 2018, emis pentru întocmire PUZ ansamblu rezidențial, la capitolul „regimul tehnic” se menționează că înălțimea maximă admisă a clădirilor este de 9 metri! În documentația PUZ, cuvântul ”maxim” care restricționa regimul de înălțime, se transformă din pix în „minim”. Astfel, cu complicitatea trio-ului Chirica-Harabagiu-Mustiață înălțimea la atic a clădirilor a fost modificată între „minim 9 metri și maxim 75 metri, etajul tehnic adaugându-se la înălțimea maximă prevăzută”. Adică, cea mai înaltă clădire va avea aproximativ 78 metri. Această documentație a trecut de mai multe ori prin mâinile funcționarilor și demnitarilor (primar, viceprimar) care au întocmit și semnat inițial certificatul de urbanism. Oare chiar nu au văzut această diferență de la maxim 9 metri la maxim 75 metri?!
În aceeași documentație PUZ se menționează că, „regimul de înălțime va rezulta din înălțimea medie a zonei, fără ca diferența de înălțime să depășească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate”! Clădirile învecinate cu noul proiect imobiliar au o înălțime de P+4, ceea ce ar însemna ca blocurile Sun Residence să aibă maxim P+6. Aceeași funcționari nu au sesizat iarăși ”o mică diferență”: de la 6 etaje la 18 etaje cât i-au fost aprobate dezvoltatorului!
Pentru Sun Residence, Poliția Rutieră a emis un aviz favoravil pentru proiectul PUZ-, însă condiționat de implementarea mai multor modificări la proiect. Două dintre condițiile impuse de Poliția Rutieră, care sunt și cele mai importante, nu se regăsesc în proiectul PUZ supus aprobării Consiliului Local. Potrivit avizului, Poliția Rutieră solicită ca „racordul în drumul public să se realizeze cu benzi de circulație suplimentare, cel puțin pe latura de est, cea în aliniament cu str. Sergent Grigore Ioan”. Acest lucru însemna ca porțiunea de stradă între bariera de la Comat și strada Tabacului să fie lărgită la 3 benzi, investiție ce ar fi trebuit să se facă de către dezvoltator din fonduri proprii. De asemenea, prin același aviz, Poliția propune „desființarea accesului din proximitatea trecerii la nivel cu calea ferată, aceasta neîndeplinind condițiile minime de siguranță rutieră”! Niciuna dintre aceste condiții impuse prin avizul Poliției Rutiere nu au fost incluse în proiectul PUZ, Chirica, Harabagiu și Mustiață ingnorând intenționat aceste reglementări.
În același timp, pentru proiectul de la Comat, Primăria a șters de pe fața pământului patru scări de bloc din cartierul Dacia. În procedura de informare a publicului cu privire la Planul Urbanistic Zonal, ieșenii din blocurile învecinate cu proiectul nu au fost informați! Legea prevede ca vecinii să fie notificați cu privire la modificarea reglementărilor din zonă. Totodată, legislația prevede obligativitatea investitorului să afișeze panouri de informare pe terenul supus PUZ-ului pentru ca cetățenii să ia la cunoștință și să formuleze obiecțiuni.
În cazul acesta, în complicitate cu Primăria Iași, dezvoltatorul nu a notificat ieșenii care locuiesc în blocurile situate la strada Tabacului, între intersecția cu strada Columnei și strada Sergent Grigore Ioan. Cele patru blocuri se învecinează cu proiectul, iar asociațiile de proprietari trebuiau notificate. La dosarul privind procedura de informare publică existent la Primăria Iași nu se regăsesc aceste notificări. Atât Primăria cât și dezvoltatorul au trecut ca vecini direcți ai proiectului strada Tabacului, ca și cum cele patru blocuri nu ar exista. Ba mai mult, panourile de informare care trebuiau afișate pe teren nu au fost montate niciodată.
În raportul de informare întocmit de Primăria Iași se menționează în fals că aceste panouri au fost montate. Dovada montării nu a fost anexată raportului așa cum cere legea. Consilierul local Răzvan Timofciuc a consultat documentația și confirmă și el că Primăria nu i-a pus la dispoziție și dovada efectuării procedurii de informare, deși a cerut în mod expres acest lucru. Primăria și dezvoltatorul au procedat ”noaptea ca hoții” ascunzând ieșenilor din zona Tabacului proiectul care urmează a fi construit.
Rareș Neamțu
DEȘI APAR ATÂTEA FAPTE PENALE JUSTIȚIA SE FACE CĂ NU VEDE. PENTRU CE IAU SALARII ȘI PENSII ASA DE MARI ? TERENURILE UNDE AU FOST FABRICI SI UZINE NU SAU DAT PROPRIETARILOR DE DREPT . AU FOST VANDUTE DE REPREZENTANTII STATULUI MAFIOT.