Fostul primar al municipiului Reghin, Maria Precup, trimis în judecată de DNA. În urmă cu o lună, prescripția o salvase de acuzațiile de luare de mită și abuz în serviciu

Fostul primar al municipiului Reghin, Maria Precup, a fost trimisă în judecată de către DNA într-un nou dosar vizând fapte de corupție. Alături de fostul edil, au fost trimiși în judecată alți patru funcționari din cadrul Primăriei Reghin și un om de afaceri. acuzațiile privesc achiziții publice derulate în perioada pandemiei.  Unul dintre funcționari a făcut acord de recunoaștere.

În urmă cu o lună de zile, Curtea de Apel Mureș a decis încetarea unui proces penal împotriva Mariei Precup ca urmare a intervenirii prescripției. Fostul primar fusese trimisă în judecată de DNA Târgu Mureș în anul 2016 sub acuzația de abuz în serviciu și luare de mită. În primăr instanță, Maria Precup fusese achitată pentru acuzația de luare de mită și condamnată la la 1 an de închisoare cu suspendare pentru fapta de abuz în serviciu.

Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PRECUP MARIA la data faptei primar al municipiului Reghin, județul Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

RADOI MIRELA MINODORA, la data faptei secretar general al Primăriei municipiului Reghin, județul Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

MOLDOVAN NATALIA-RAMONA, la data faptei consilier în cadrul Biroului Achiziții Publice, Management de Proiecte din Primăria municipiul Reghin, județul Mureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

– instigare la infracțiunea de fals intelectual,

– uz de fals,

 SLEV CRINA – CRISTIANA, la data faptei consilier al primarului municipiului Reghin, județul Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de  complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

 Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 02.04 – 26.06.2020, inculpata Precup Maria, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat achitarea în mod nelegal către societatea omului de afaceri, trimis în judecata în prezenta cauză, a sumei totale de 456.960 lei (TVA inclus), ce reprezintă contravaloarea unei cantități de 3.000 litri dezinfectant  de mâini, care nu era autorizat la comercializare în România și care ar fi fost achiziționat la un preț cu 545% mai mare decât  prețul furnizorului inițial.

De precizat este faptul că nici la momentul emiterii prezentului rechizitoriu nu exista vreun site în limba rămână pe care să figureze dezinfectantul de mâini respectiv cu eticheta în limba română, cu traducerea compoziției chimice și a modului de utilizare. Concret, pentru a “ocoli” prevederile legale care impuneau instituțiilor publice un prag de 135.060 lei până la care autoritatea contractantă putea achiziționa direct produse și servicii, inculpata ar fi divizat comanda în patru contracte distincte. În cazul unuia dintre ele ar fi și achitat anticipat comanda, în condițiile în care cantitatea de dezinfectant nici nu fusese achiziționată de societatea comercială a omului de afaceri, trimis în judecata în prezenta cauză. O parte din documentele (patru referate de necesitate)  care ar fi stat la baza achiziției cantității de dezinfectant, menționată mai sus, ar fi fost întocmite și antedatate de către Moldovan-Verdeș Adrian-Ioan, în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protecție Civilă din cadrul primăriei municipiului Reghin, județul Mureș, la instigarea inculpatei Moldovan Natalia-Ramona.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Primăria municipiul Reghin s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată mai sus. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, la data de 03 noiembrie 2022, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul MOLDOVAN-VERDEȘ ADRIAN-IOAN, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de fals intelectual.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– un an și patru luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Mureș.

Cu referire la cele anterior menționate, facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului, respectiv a acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăți. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here