Fostul deputat Alin Trăşculescu, condamnat la 7 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă

Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, la 7 ani de închisoare cu executare pentru mai multe fapte de corupţie. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Fostul deputat a fost trimis în judecată în aprilie 2013, fiind acuzat trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la spălarea banilor, asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, delapidare şi uz de fals.

Procurorii susţineau că fostul deputat a cerut 150.000 de euro pentru a înlesni oferirea mai multe contracte publice unor apropiaţi. În acelaşi dosar, au mai fost trimişi în judecată omul de afaceri Marian Calotă, Adrian Cristian Ene şi Dorian Geoflan, toţi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, precum şi Marian Varvariche.

Potrivit procurorilor, „în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, inculpaţii Trăşculescu Alin – Silviu şi Calotă Marian – Valeriu au constituit o asociere pentru obţinerea de sume de bani prin traficarea influenţei, asociere la care au aderat şi inculpaţii Varvariche Marian, Ene Adrian-Cristian şi Geolfan Dorian“, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurori.

În acelaşi dosar, au mai fost trimişi în judecată omul de afaceri Marian Calotă, Adrian Cristian Ene şi Dorian Geoflan, toţi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, precum şi Marian Varvariche.

Potrivit procurorilor, „în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, inculpaţii Trăşculescu Alin – Silviu şi Calotă Marian – Valeriu au constituit o asociere pentru obţinerea de sume de bani prin traficarea influenţei, asociere la care au aderat şi inculpaţii Varvariche Marian, Ene Adrian-Cristian şi Geolfan Dorian“, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurori.

Astfel, „inculpatul Trăşculescu Alin – Silviu, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea a unui partid politic, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză), iniţial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. De asemenea, Trăşculescu Alin – Silviu a pretins şi suma de 1.100.000 lei, din care a primit, prin intermediul inculpatului Calotă Marian-Valeriu, în trei tranşe, suma totală de 374.000 lei“.

 Anchetatorii au stabilit că Trăşculescu a lăsat să se creadă că „are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului“.

Pe 20 noiembrie 2012, Trăşculescu şi-a dat demisia, Camera Deputaţilor constatând încetarea calităţii de deputat a acestuia.

Pe 29 noiembrie 2012, el a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar pe 7 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât cercetarea sa în stare de libertate.

 În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile aparţinând inculpaţilor din dosar.

 

 

 

 

Sursa: adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here