Fostul consilier de stat Răzvan Murgeanu, reţinut de procurorii DNA

Răzvan Murgeanu, fost consilier de stat în mandatul lui Traian Băsescu, a fost reţinut, miercuri, în jurul orei 1.00, de procurorii DNA, după ce a fost audiat aproximativ 10 ore, informează news.ro.

 

Răzvan Murgeanu va fi prezentat în cursul zilei de miercuri unui judecător de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

Fost viceprimar al Capitalei, Răzvan Murgeanu a fost adus cu mandat marţi după-amiază la DNA şi audiat timp de aproape 10 ore.

Potrivit unor surse judiciare, Răzvan Murgeanu este în atenţia anchetatorilor DNA într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie.

Răzvan Murgeanu a fost, din iunie 2013 până în octombrie 2014, consilier de stat la Administraţia Prezidenţială în mandatul lui Traian Băsescu. Anterior, Răzvan Murgeanu a fost viceprimar al Capitalei din partea PDL şi secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în perioada în care instituţia era condusă de Elena Udrea.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here