Foștii salariați ai CET Iași, din nou în stradă. DE DOI ANI AȘTEAPTĂ SALARIILE COMPENSATORII

Foștii salariați de la CET au protestat astăzi, din nou, în fața Prefecturii din Iași. 30 de oameni și-au strigat nemulțumirile pentru a le aminti autorităților că așteaptă de doi ani să li se plătească salariile compensatorii care le revin în urma concedierilor.

 

 

Timp de două ore, foştii salariţi ai Centralei de Termoficare au protestat în faţa Prefecturii Iaşi. În situaţia lor sunt 350 de persoane care au de recuperat salarii restante în valoare şi de câte 12.000 de lei. Foştii angajaţi spun că trăiesc numai din împrumuturi şi că banii care li se cuvin i-ar ajuta să-şi achite ratele la bănci şi să-şi întrețină copiii de școală. Protestatarii dau vina pe autorităţile locale pentru situaţia în care au ajuns.

 

„Vrem să recuperăm pentru toţi foştii colegi care au fost disponibilizaţi sumele integrale care sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă şi conform hotărârilor judecătoreşti câştigate la Tribunalul Muncii. Şi o să stăm în stradă până o să recuperăm deci toţi banii care sunt în tabelul preliminar. Insolvenţa s-a produs deci ulterior disponibilizării, deci responsabilitatae rămâne în sarcina Consiliului Local şi Primăriei Iaşi,” a spus Virgil Iordache, reprezentantul foştilor salariaţi CET.

 

Reprezentanţii Primăriei susţin însă că nu mai pot interveni pentru a le rezolva problema.

 

„După cum se ştie, CET-ul este într-o soluţie de insolvenţă în momentul de faţă. Prin urmare, există lege care priveşte insolvenţa şi sunt administratorii speciali şi judiciari care se ocupă de acest lucru. Prin urmare, nu mai este în sarcina noastră, va trebui să-şi vadă răspunsul către CET,” a declarat Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iaşi.

 

Foştii salariaţi ai Centralei Electrice de Termoficare au anunţat că vor protesta şi sâmbăta viitoare.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here