Vladimir Putin ar putea fi înlăturat de la putere printr-un complot urzit de propriul său anturaj, spune un fost spion CIA la Moscova, potrivit căruia cel puţin trei oficiali ruşi de rang înalt nutresc ambiţia de a prelua conducerea la Kremlin.
Fostul şef al staţiei CIA la Moscova, Daniel Hoffman, nu exclude ca ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu să fie interesat de organizarea unui complot împotriva lui Putin în cazul în care invazia din Ucraina s-ar îndrepta spre eşec. Fostul spion american estimează că o astfel de mişcare s-ar produce brusc, repede şi ar fi fatală pentru Putin, aflat la putere de mai bine de două decenii.
„Nimeni nu va întreba: <> Nu. Un nenorocit de ciocan în cap şi e mort”, a declarat Hoffman pentru Daily Beast.
Potrivit fostului spion american, cel puţin trei oficiali ruşi de rang înalt sunt de urmărit pe tema unei eventuale înlocuiri a lui Putin, şi anume ministrul Apărării Serghei Şoigu, şeful Consiliului de Securitate Nikolai Patruşev şi directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) Aleksandr Bortnikov.
În afară de un eşec în Ucraina, există mai multe motive care ar putea duce la înlăturarea de la putere a lui Vladimir Putin. Un motiv ar putea fi prăbuşirea economiei ruse. Sberbank a anunţat deja, în contextul scăderii PIB-ului cu 15%, că Rusia ar avea nevoie de cel puţin zece ani pentru a reveni la nivelul său economic de dinainte de război, care a fost lansat pe Putin în data de 24 februarie.
De asemenea, Rusia s-a confruntat, pentru prima dată după mai bine de 100 de ani, cu incapacitatea de a-şi plăti datoria externă. Ca de obicei, Kremlinul refuză să-şi asume vina, ci susţine că sancţiunile occidentale, impuse pentru a descuraja agresiunea din Ucraina, au dus la această situaţie. Un alt motiv ar putea fi adoptarea unor măsuri nepopulare pentru a compensa pierderile mari de soldaţi de pe câmpul de luptă din Ucraina, măsuri care, împreună cu greutăţile economice, ar putea duce la tulburări sociale.
În cazul în care Putin ar fi înlăturat de la putere, un alt fost agent CIA, Ronald Marks, spune că Moscova va intra într-un haos cauzat de o luptă nemiloasă pentru putere. Va avea loc „o goană nebună” către putere, a declarat el.
Potrivit The Sun, serviciile ucrainene de informaţii consideră la rândul lor drept plauzibil scenariul ca Putin să fie eliminat de propriul anturaj. În opinia lor, Bortnikov, şeful FSB, este succesorul ales.
Zvonurile cu privire la un posibil complot survin după cele privind agravarea stării de sănătate a lui Putin. În vârstă de 69 de ani, liderul de la Kremlin a dat în repetate rânduri semne vizibile că este afectat de diverse probleme de sănătate, deşi purtătorul său de cuvânt neagă acest lucru.