Fost șef din Poliția județului Suceava, trimis în judecată pentru fraude cu fonduri europene

Foto: suceavanews.ro

Ioan Crap, fost adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, faptele au fost comise între anii 2010 şi 2013, când poliţistul a obţinut în mod ilegal subvenţii pentru un teren agricol pe care îl deţinea doar parţial în proprietate.

 

„Inculpatul Crap Ioan a depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură mai multe documente inexacte şi incomplete, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafaţă, pentru o suprafaţă de teren agricol pe care nu îl deţinea în totalitate. Astfel, în 2010 inculpatul a depus documente pentru 38,38% din suprafaţa solicitată, în anul 2011 pentru 35,71% din suprafaţă, iar în anii 2012 – 2013 pentru 78,88% din suprafaţa solicitată”, se precizează în comunicat.

 

Conform procurorilor, Ioan Crap a obţinut în acest mod, pe nedrept, fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi de la bugetul de stat în valoare totală de 86.697 de lei, sumă cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

 

Pentru recuperarea prejudiciului a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil care îi aparţine inculpatului.

 

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Suceava.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here