Fost ofițer SRI, condamnat la închisoare cu executare pentru PROXENETISM. Marius Cătălin Grierosu seducea minore pe care le punea să se prostitueze

Închisoare cu executare pentru un fost angajat al Serviciului Român de Informaţii. Judecătorii Tribunalului Iaşi l-au condamnat luni, la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare pe Marius Cătălin Grierosu, ofiţer de grad superior în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române în momentul demarării cercetărilor.

 

Magistraţii au mai decis să confişte suma de 38.700 de lei de la Grierosu, ce ar fi fost obţinută de acesta din proxenetism. În acelaşi dosar cu fostul ofiţer al SRI au mai fost condamnaţi Gabriel Chiriac (şase ani cu executare) şi Constantin Radu Pascal (trei ani şi nouă luni cu executare). Cei din urmă au fost acuzaţi, la rândul lor, de trafic de minori. Judecătorii au dispus şi confiscarea a 52.000 de lei de la Chiriac.

 

În rechizitoriul DIICOT se arată că prima faptă a lui Cătălin Grierosu ar fi fost comisă începând cu anul 2009. Atunci, Grierosu ar fi mers la familia Ionelei D. şi s-ar fi prezentat ca fiind poliţist părinţilor acesteia pentru a le câştiga încrederea. După ce fata a împlinit 16 ani, spun procurorii, Grierosu ar fi întreţinut raporturi sexuale cu ea. Ulterior, cei doi au ajuns să locuiască împreună într-o vilă din Bucium, acolo unde Grierosu ar fi convins-o pe fată să practice videochatul. Procurorii spun că, atunci când minora nu avea îndeajuns de mulţi clienţi la videochat, o lovea „cu palmele peste faţă şi cu pumnul în zona abdomenului“, arată Ziarul de Iași.

 

Nemulţumit de banii care se câştigau din această activitate, ofiţerul a decis ca fata să practice prostituţia. Poliţistul a închiriat în regim hotelier un apartament de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi a dat anunţuri în ziar. Ştia însă că ar putea fi interceptat aşa că a fost prudent. „Numărul de telefon care era prezentat în anunţ pentru contact era schimbat în mod periodic, deoarece inculpatul îi spunea că numerele de telefon date în astfel de anunţuri sunt ascultate“, se arată în rechizitoriu. În doar trei săptămâni, minora ar fi obţinut 12.000 de lei din prostituţie, rămânând însă doar cu câteva sute de lei. Ulterior, fata a fost dusă într-un alt apartament, acolo de unde a mai câştigat 15.000 de lei vânzându-şi corpul. În cel din urmă imobil a fost adusă şi cealaltă victimă a lui Grierosu. Procurorii spun că pe Maria B. ofiţerul a racolat-o în iarna anului 2011, când avea 14 ani, de la o familie din mediul rural.

 

 

Citește și Ziua asculta infractori, iar noaptea era „pește”. Ofițer din serviciul special al IGPR, trimis în judecată pentru traficarea a două minore din Iași

 

 

„Fiind orfană de tată, cu o situaţie materială precară, partea vătămată a fost impresionată de statutul inculpatului, care s-a recomandat că este poliţist în municipiul Iaşi şi a acceptat o relaţie cu acesta. Conform propriei declaraţii, minora a fost de acord să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, fiind virgină până la acel moment“, au mai precizat anchetatorii în rechizitoriu.

 

Ulterior, minora, cu acceptul mamei, care a avut încredere în poliţistul Grierosu, s-a mutat cu acesta într-un apartament din Iaşi. Fata a ajuns şi ea să practice prostituţia în diferite imobile din oraş. În rechizitoriu se arată că în două luni, minora şi-a vândut trupul la 70 de bărbaţi, primind în schimb, de la ofiţer, 300 de lei şi fiind trimisă acasă la mamă. Totul a ieşit la iveală după ce o fată exploatată de un proxenet, prieten de-al lui Grierosu, a mers la poliţie şi a povestit calvarul.

Sentinţa Tribunalului Iaşi nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here