Fortus SA, în faliment!

Decizia a fost luată săptămâna aceasta. Tribunalul Comercial Mureş a admis cererea formulată de o serie de creditori de intrare în procedura de faliment. Decizia a fost deja contestată de conducerea companiei ieşene. Planul de reorganizare a companiei nu a fost respectat de administratori. Pierderile după trimestrul trei de aplicare a acestuia sunt mai mari decât cele prevăzute.

Un plan de reorganizare cu pierderi imense, creditori nemulţumiţi de sumele primite, foşti salariaţi care contestă deciziile instanţelor sunt trei dinte premisele care au dus la moartea unul mare colos al industriei ieşene. Fortus SA Iaşi a intrat, oficial, în faliment. Decizia a fost luată pe data de 8 iulie, săptămâna aceasta, de Tribunalul Comercial Mureş. Instanţa a admis cererea creditorilor de deschidere a procedurii, dispunând falimentul societăţii. SC Security Force, Automobile Dacia SA, Marsipo Prod SRL, Euro Metal Trading şi E.On Energie România sunt creditorii care au solicitat falimentul companiei ieşene şi au avut şi câştig de cauză. Hotărârea este una intermediară, următorul termen în acest caz fiind stabilit abia pe data de 24 septembrie.

Deja administratorii Fortus au contestat decizia instanţei, un răspuns final fiind aşteptat săptămâna viitoare. „Hotărârea este una intermediară, nu este definitivă. Societatea a făcut deja apel, în cursul zilei de astăzi (n.red. – ieri, 11 iulie 2014). Am depus o cerere şi la Curtea de Apel de suspendare provizorie a executării sentinţei. Avem şansa suspendării sentinţei. Dacă nu se respectă apelul, vom aplica prevederile legilor speciale, cu continuarea activităţii de producţie. Este un eveniment deloc îmbucurător”, a precizat Gheorghe Chişcă, directorul Fortus SA.

Ultimele raportări ale consorţiului care administrează compania ieşeană arată gravitatea situaţiei în care se află în prezent Fortus SA. Cel de-al treilea trimestru de reorganizare judiciară a fostului Combinat de Utilaj Greu s-a dovedit a fi la fel de ineficient din punct de vedere financiar ca şi perioada anterioară. Sumele prevăzute în planul confirmat de instanţă pe 12 iulie 2013 sunt departe de realitatea din fabrică, unde pierderile cresc de la o zi la alta, iar costul producţiei este din ce în ce mai ridicat. Aşadar, trimestrul III de punere în aplicare a planului de reorganizare prevedea realizarea de venituri din exploatare în sumă de 11,5 milioane de lei. În realitate, însă, Fortus a putut efectua venituri de doar 5,8 milioane de lei. Mai mult, consorţiul care se ocupă de reorganizarea companiei prevăzuse pierderi de 3,9 milioane de lei pentru perioada luată în calcul, dar acestea au urcat, în trimestrul al treilea la 5,2 milioane de lei! O altă problemă pentru situaţia financiară a Fortus SA este constituită de costurile de exploatare ridicate. Astfel, pentru marfă în sumă de 1.000 de lei la fostul Combinat de Utilaj Greu se cheltuiesc nu mai puţin de 818,9 lei. „Pentru perioada de reorganizare facturile pentru consumul de energie electrică au fost achitate integral, iar pentru consumul de gaze naturale plata s-a efectuat anticipat, E.On Energie România neacceptând să furnizeze utilităţile în alte condiţii. La capitolul impozite şi taxe, începând cu data de 1.01. 2014 a fost introdusă taxa pe construcţii speciale, care la Fortus SA se ridică la 89.117 lei pe lună şi 267.351 de lei pe trimestru, ce nu a fost luată în considerare la fundamentarea indicatorilor din planul de reorganizare judiciară. Astfel, se poate observa că schimbările legislative pe de o parte, precum şi facturi de penalităţi aferente consumurilor de utilităţi sau majorările şi penalizările de întârziere, care nu au putut fi extrapolate la momentul propunerii planului de reorganizare sunt cele care afectează indicatorii economico-financiari”, justifică reprezentanţii consorţiului constituit din Eurobusiness LRJ şi ISD Insolvency eşecul reorganizării Fortus Iaşi.

Cu toate acestea, însă, niciunul dintre creditorii companiei nu a solicitat până acum intrarea Fortus în faliment. Conform legii, în situaţia în care debitorul nu se conformează planului de reoganizare, sau desfăşurarea activităţii aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum şi administratorul special pot solicita oricând judecătorului sindic să aprobe intrarea în faliment a companiei. Cu toate acestea, la ultima întâlnire a comitetului creditorilor nimeni nu a făcut pasul decisiv. „Planul de reorganizare este pe o perioadă de trei ani de zile. Este normal să fie şi pierderi. Acestea sunt asumate şi se merge înainte. Rapoartele realizate din trei în trei luni merg la judecătorul sindic de la Târgu Mureş”, declara Adrian Flondor, preşedintele sindicatului Fortus, unul dintre creditorii companiei.

Fostul Combinat de Utilaj Greu pierde în medie, 1,5 – 2 milioane de lei pe lună, în pofida planurilor de reorganizare, conform reprezentanţilor foştilor salariaţi. În medie, cei care au fost disponibilizaţi de-a lungul timpului de la Fortus SA mai au de recuperat aproximativ 8.000 de euro de persoană.

Sursa: Evenimentul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here