Forțele proruse încalcă din nou armistițiul. Ofensivă la Mariupol

Separatiştii proruşi au lansat joi atacuri cu mortiere asupra poziţiilor trupelor guvernamentale ucrainene în apropiere de oraşul Mariupol, port strategic la Marea Azov, a declarat joi prin telefon pentru Reuters o sursă militară ucraineană, transmite independent.md.

 

„Atacuri cu mortiere asupra localităţii Şirokino au loc în acest moment”, a indicat un purtător de cuvânt militar, referindu-se la un sat situat la aproximativ 30 de km de Mariupol.

„Nu a fost nicio tentativă de a captura poziţiile noastre până în prezent. Rebelii îşi concentrează deocamdată rezervele”, a mai spus acesta, potrivit Agerpres

 

După cum relatează agenţiile de presă ucrainene, un soldat ucrainean a fost ucis şi altul rănit în urma tirurilor lansate miercuri de rebeli, în pofida armistiţiului, intrat în vigoare la 15 februarie. ‘Rebelii au deschis focul ieri (miercuri) de 13 ori asupra poziţiilor noastre. Tirurile au fost executate din mortiere, tancuri şi arme de calibru mic’, a specificat comandamentul ucrainean responsabil cu apărarea portului Mariupol, indicând că o parte din tiruri proveneau dinspre mare.

 

Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Anatoli Stelmah, a adăugat că atacurile lansate joi dimineaţă de rebeli vizează cu precădere satul Şirokino de lângă Mariupol. Potrivit unor experţi ucraineni, după preluarea de către rebeli a controlului asupra oraşului Debalţevo, nod feroviar strategic, ce leagă Luganskul de Doneţk (cele două bastioane separatiste), aceştia ar putea să se îndrepte spre Mariupol, aflat în prezent sub controlul Kievului.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here