Forțe paramilitare pro-ruse au ocupat o bază militară ucrainiană din Crimeea

Un grup de soldaţi pro-ruşi au luat cu asalt vineri o bază militară a forţelor aeriene ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, după ce au forţat poarta de la intrare cu un camion, a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării, citat de AFP.

 

Agresorii au negociat cu comandantul bazei, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, fără să poată preciza numărul  militanţilor care au participat la asalt.

Persoanele care au vrut să preia controlul asupra bazei militare nu au folosit arme de foc, iar agresorii au plecat după mai multe rânduri de negocieri, potrivit BBC. Vineri seară, agenţia de ştiri Interfax-Ucraina a raportat că aproximativ 100 de persoane din Ucraina au decis staţionarea lângă baza de rachete de apărare A2355. Un corespondent al BBC a declarat că a văzut două camioane aflate în afara bazei militare, acestea fiind înconjurate de oameni înarmaţi. Un alt oficial militar a precizat că asaltul a început la ora 20.40 GMT (19.30, ora României).

 Agenţia de ştiri Reuters a relatat faptul că unul din cele două camioane a lovit porţile pentru a putea pătrunde, iar aproximativ 20 de „atacatori” au intrat aruncând grenade paralizante.

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a discutat la telefon, vineri, cu ministrul ucrainean al Apărării, Igor Teniuh, şi a salutat „reţinerea” armatei ucrainene în criza cu Rusia, reafirmându-şi, în acelaşi timp, „angajamentul ferm al Statelor Unite pentru susţinerea poporului ucrainean, a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei”, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here