Fondurile europene, „o pasăre care nu există“ pentru ieșeni

 

 

Dacă la nivelul întregii țări, fondurile europene chiar sunt o „rara avis“, primarul Iașului, Mihai Chirica a recunoscut că, și pentru orașul nostru, absorbția de bani europeni în 2017 ar putea să nu fie pe măsura dorinței cetățenilor.

Astfel, la fundamentarea bugetului municipalității pe anul în curs, rubrica de venituri provenite din fonduri europene a rămas, pur și simplu, necompletată.

Iaşul nu se va mai baza în acest an pe fondurile europene. Bugetul local a fost pus în dezbatere publică, acesta bazându-se practic exclusiv pe fondurile proprii ale municipalităţii.

În bugetul anului în curs pentru venituri nu am pus niciun leu din fonduri europene pentru că trebuia să fiu cinstit cu ieșenii. Nu vreau să le aduc în curte o pasăre care nu există.

La venituri din fonduri europene nu am pus venituri. Pe măsură ce fondurile vor fi atrase, vom face corecții financiare prin creșterea veniturilor, bineînțeles și cu sursa de unde provin și, desigur, și în pozițiile de cheltuieli“, a declarat Mihai Chirica.

Și la cheltuieli, dintr-un total de 761,5 milioane de lei, doar 1,57 milioane de lei reprezintă finanţări din fonduri europene nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

Pentru acest an, municipalitatea a estimat venituri totale de 664,3 milioane de lei, o bună parte din acestea provenind din taxele şi impozitele plătite de ieşeni. Impozitul pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoanele fizice vor aduce la buget 253,9 mi­lioane de lei, impozitele şi taxele pe proprie­tăţi, alte 66,2 milioane de lei, iar impozitele pe mijloacele de transport, alte 16,7 milioane de lei. Alte 261,6 milioane de lei sunt pre­văzute a se încasa din TVA, în timp ce veniturile nefiscale ale municipalităţii se vor ridica la doar 42,3 milioane de lei.

După cum se vede, există o „gaură“ de circa 97 de milioane de lei, care va fi acoperită din excedentele bugetare din 2015 şi 2016.

 

Circa 200 de milioane de lei pentru investiții

 

 

În 2017, investiţiile vor reprezenta 28,7% din totalul cheltuielilor municipalităţii, în sumă de 208 milioane de lei, inclusiv sumele împrumutate pentru cumpărarea de autobuze.

Circa 57 milioane de lei vor merge spre lucrări de modernizare a unor străzi, cu 6,7 milioane de lei vor fi refăcute trotuare în suprafaţă de 60.000 mp, iar în refacerea locurilor de joacă pentru copii se vor investi 6 milioane de lei.

Este prevăzută și achiziţionarea a 50 de parcometre şi amenajarea de parcări între blocuri, la acest capitol fiind estimate cheltuieli de 2,7 milioane de lei.

„Iaşul este un fel de El Dorado al parcărilor. Se parchează oriunde şi gratuit, în dauna celor care procedează corect. Nu va mai fi aşa. Vor fi locuri de parcare garantate, dar plătite“, a afirmat primarul.

Sportul va beneficia de alocări bugetare de 7 milioane de lei, prioritate urmând să fie acordată celor la care sportivii ieşeni au avut performanţe notabile, iar pentru cultură, alocările ar urma să se ridice la 30 milioane de lei.

Municipalitatea va organiza patru dezbateri publice pe tema bugetului local, acestea urmând să aibă loc pe 10, 11, 17 şi 18 martie, în Sala Mare a Palatului Roznovanu. Forma finală a bugetului va fi comunicată consilie­rilor locali în data de 23 martie, urmând ca adoptarea bugetului să aibă loc la începutul lunii aprilie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here