Fonduri europene pentru modernizarea Spitalului de Copii Sfânta Maria

Valoarea totală a proiectului de modernizare este 121.476.139 lei  Pentru modernizarea acestui spital, Consiliul Județean solicită finanțare în cadrul Programului Operațional Regional

Președintele Consiliului Județean Iași Maricel Popa a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că a depus la Agenția de Dezvoltate Nord-Est cererea de finanțare pentru proiectul de reabilitare și modernizare a Spitalului de Copii „Sf. Maria”.

“Pentru modernizarea acestui spital Consiliul Județean solicită finanțare în cadrul Programului Operațional Regional (POR 2014-2020). Proiectul de modernizare a se încadrează în categoriile de operațiuni ale Axei Prioritare 3 – Sprijinirea tranziției spre o economie cu emisii scăzute de carbon, de sprijinire a eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei. Asta deoarece prin intermediul acestui proiect noi urmărim și o eficientizare a consumului de energie în spital luând în calcul inclusiv panouri solare”, a spus Maricel Popa.

Proiectul a fost întocmit după o muncă în echipă realizată de managerul spitalului Radu Terinte împreună cu președintele Consiliului Județean, ambii având experiență în depunerea de cereri de finanțare pe programe cu finanțare europeană. Valoarea totală a investiției se ridică la circa 121.476.139,00 lei (inclusiv TVA). Contribuția proprie a Consiliului Județean Iași pentru cofinanțarea proiectului va fi de 27.381.174,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și echivalentul a 2 la sută din valoarea eligibilă a proiectului, în sumă de 1.881.899,30 lei (inclusiv TVA).

“Spitalul Sfânta Maria are nevoie de reparații capitale. Trebuie renovat iar tâmplăria trebuie înlocuită. Unitatea medicală  va fi modernizată în totalitate. Sperăm să putem schimba atât condițiile din spital cât și percepția părinților care sunt nevoiți acum să accepte unele situații mai incomode în ceea ce privește condițiile de cazare ale copiilor”, a spus Maricel Popa.

Cheltuielile conexe ce vor apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul propriu al Consiliului Județean Iași.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here