Focar de TBC la o creşă din București

Poză simbol
O anchetă a fost demarată de către Direcţia de Sănătate Publică la o creşă din Capitală, din cauza unor suspiciuni de TBC la patru copii. La toţi cei patru copii, în urma testelor, a fost confirmată prezenta bacilului Koch, însă niciunul nu a dezvoltat încă boala.

Unul dintre copii a fost internat la Institutul Marius Nasta. Se pare că totul a pornit de la o infirmieră diagnosticată cu TBC. Cu toate acestea, Primăria Sectorului 1 a decis să nu închidă centrul până la finalizarea anchetei celor de la Direcţia de Sănătate Publică, potrivit ziare.com.

Creşa face parte dintr-un centru de asistență din sectorul 1, unde sunt îngrijiţi 178 de copii. Micuţii la care a fost confirmat bacilul Koch făceau parte din aceeaşi grupă, formată din 13 copii.

 

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here