FMI a aprobat prima şi a doua evaluare a acordului cu România

 

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, miercuri, prima şi a doua evaluare a acordului preventiv încheiat anul trecut cu România. Astfel, FMI a pus la dispoziţia statului două tranşe cumulând 436,3 milioane de euro (389,4 milioane DST).
 

 

Board-ul FMI a avizat de asemenea derogarea de la criteriul de performanţă referitor la soldul general al bugetului consolidat, ratat cu o diferenţă micã, în mare parte ca urmare a unor cheltuieli mai mari cu cofinanţarea proiectelor UE.

Echipele Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene s-au aflat la Bucureşti în perioada 21 ianuarie – 4 februarie pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a programului economic convenit anul trecut.

Instituţiile financiare internaţionale şi Guvernul mizează pe o creştere de 2,2-2,5% a Produsului Intern Brut în acest an, după un avans de 2,8% în 2013, datorat în principal producţiei industriale şi recoltei bogate.

Guvernul estimează scăderea inflaţiei în prima jumătate a acestui an, însă indicatorul ar urma să revină peste intervalul ţintit de banca centrală în a doua parte a anului, în principal din cauza efectelor de bază şi a impactului accizelor. Deficitul de cont curent ar trebui să se menţină între 1-1,5% din PIB în 2014.

 

Totodată, se estimează un deficit bugetar de 2,2% din PIB în acest an, în termeni cash, plafon care include spaţiu pentru o cofinanţare mai mare a fondurilor UE şi pentru susţinerea investiţiilor generatoare de creştere.

România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI şi Uniunea Europeană, din care nu intenţionează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.

România a încheiat cu succes, în ultimii patru ani, două acorduri cu FMI, UE şi Banca Mondială, în valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea, semnat în 2011 şi finalizat anul trecut, a avut de asemenea caracter preventiv, autorităţile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziţie de creditorii externi.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here