FLAGRANT ŞI PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE TRAFIC DE DROGURI

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au ridicat peste un kilogram de cannabis, 2,4kilograme de fragmente vegetale în care s-a evidenţiatTHC şi 4,3 kilograme de fire de plante de cannabis. O persoană a fost reținută pentru 24 ore.

La data de 7 februarie 2021, a fost desfășurată o acțiune de prindere în flagrant delict a doi bărbați, întimpul comercializării de către aceștia a unui kilogram de cannabis, iar, ulterior, a fost efectuată o percheziţiedomiciliară.

În total, au fost ridicate peste un kilogram de cannabis, 4,3 kilograme de fire de plante de cannabis, 2,4 kilograme de fragmente vegetale cu THC şi fragmentede ţigarete cu THC, precum și alte bunuri care ar fifolosit în activitatea infracțională.

Două persoane au fost conduse la audieri, iar, față de un bărbat, de 47 de ani, cercetat pentru trafic de droguride risc, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției OperațiuniSpeciale din Poliția Română, iar la activităţi au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și jandarmi ai I.J.J. Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here