Final de anchetă revoltător, după decesul unui bărbat scăpat pe scările Spitalului Sibiu. Responsabilitatea, pasata familiei

La trei ani de când un bărbat a murit în Spitalul Judeţean din Sibiu, în urma unui lanţ de neglijenţe ale personalului medical, Colegiul Medicilor vine cu un final de anchetă revoltător.

Concret, niciun doctor nu se face vinovat pentru ce s-a întâmplat, iar responsabilitatea decesului pacientului este pasata pe umerii familiei. În 2012, bărbatul a fost scăpat pe scări de un brancardier şi, cu toate că se lovise grav la cap, medicii l-au trimis acasă, fără să-l examineze. Trei zile mai târziu, bolnavul a murit din cauza unui cheag de sânge pe creier.

Cei vinovaţi au primit sancţiuni minime din partea spitalului şi a Colegiului Medicilor, iar dosarul, ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, bate pasul pe loc.

Doctoriţă care în loc să aibă grijă de bolnav, l-a trimis acasă, este urmărită penal pentru ucidere din culpă, dar îşi face în continuare profesia fără nicio problemă. Asta pentru că procurorii nu au încheiat cercetările, astfel încât dosarul să ajungă măcar în instanţă şi să înceapă procesul.

Marcel Malanga, fiul victimei :„Nu i s-a făcut nicio expertiză, un tomograf la cap, i-a dat drumul acasă. După trei zile a decedat!”

În aprilie 2012, Ion Malanga, internat la oncologie, trebuia să fie dus la radiologie. În loc să-l mute cu un cărucior, brancardierul l-a susţinut doar de braţ. Pe nişte trepte, nu l-a mai sprijinit, iar omul a căzut şi s-a lovit grav la cap. Medicii doar l-au pansat şi l-au trimis acasă.

Familia victimei şi-a căutat dreptatea pe căi legale: la Colegiul Medicilor şi la Parchet. Prima instituţie a dat verdictul.

Radu Chicea, preşedintele Colegiului Medicilor din Sibiu: „Medicul care a făcut externarea, pentru faptul că nu a examinat complet bolnavul şi nu a realizat că bolnavul are un traumatism cranio-cerebral complicat cu un hematom, a fost sancţionat cu vot de blam.”

 Adică o sancţiune prin care o colectivitate organizată îşi arata dezaprobarea faţă de o faptă nedemnă a unui membru al ei…

În plus, medicii din Colegiu spun că vinovaţi de decesul bărbatului sunt aparţinătorii, adică familia, pentru că la vremea respectivă ar fi refuzat o intervenţie chirurgicală.

Radu Chicea, preşedintele Colegiului Medicilor din Sibiu: „După ce bolnavul a fost internat la neurochirurgie, pe parcursul internării aparţinătorii au refuzat intervenţia chirurgicală. Şi în zilele următoare, nu ştiu exact după cât timp, bolnavul a decedat.”

Fiul victimei are o altă variantă.

Marcel Malanga, fiul victimei: „Nu am refuzat! Ni s-a spus că nu îl poate opera, că era în comă. Şi noi am zis: rămâne la hotărârea dumneavoastră.”

Procurorii au început urmărirea penală pentru ucidere din culpă împotriva doctoriţei care l-a trimis pe pacient acasă, fără să-l examineze. Deocamdată nu s-a luat nicio măsură penală împotriva ei, pentru că, susţin anchetatorii, au de-a face cu o cauză complexă ce necesită multe expertize. Acestea cer timp, aşa că medicul în culpă profesează în continuare

 

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here