Fiecare medic ce lucrează la stat va câştiga cel puţin 2.800 de lei pe lună

Propunere de salarizare a doctorilor: nici un medic nu va câştiga mai puţin de 2.800 de lei pe lună. Acesta ar putea fi pragul minim de salarizare, solicitat de la Iaşi prin Colegiul Medicilor din România.

Peste acest prag, leafa doctorului poate urca şi până la 9.000 de lei pe lună. Pentru aceasta trebuie îndeplinite câteva criterii de performanţă.

 

Discuţiile pe seama stimulării doctorilor din România au ajuns la partea de salarizare. Colegiul Medicilor are în lucru o serie de propuneri menite să încurajeze plata unui salariu just în raport cu responsabilitatea de medic. Intenţia este că fiecare doctor să fie plătit pe lună cu cel puţin 2.800 de lei. Peste acest prag minimal doctorul poate să câştige în plus chiar şi până la 9.000 de lei.

 

Banii în plus peste acest nivel se acordă în funtie de câteva criterii. Va fi un spor de fidelitate. Asta insemana ca un doctor cu o vechime de minim cinci ani în spital va beneficia de acest surplus. De asemenea se încearcă păstrarea specialiştilor în sistem prin oferirea unui spor de muncă doar în acea unitate.Alt spor propus are menirea de a stimula performanta pe echipa medicală.

 

Deocamdată nu s-a căzut de acord asupra modului cum se va permite managerului de spital să influenţeze salarizarea personalului medical din unitatea pe care o conduce. Toate aceste propuneri sunt analizate împreună cu Ministerul Sănătăţii şi urmează să intre în dezbatere publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here