FIE 2016. A început a opta ediţie a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”

În perioada 17-20 mai 2016, la Iaşi și Chişinău se desfășoară a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”. Evenimentul este inclus în Festivalul Internaţional al Educaţiei. Invitatul special al Festivalului de Poezie este poetul spaniol Justo Jorge Padron, laureat al Cununei de Aur a Poeziei (Struga – Macedonia).

 

La ceremonia de lansare a evenimentului, care a avut loc în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi, au participat zeci de oameni de cultură, printre aceştia numărându-se criticul literar Alex Ştefănescu, poetul Viorel Boldiş, academicianul Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural „Mihai Eminescu” din Chișinău, precum şi soţia poetului, Raisa Vieru.

 

„Grigore Vieru a fost vocea Basarabiei, vocea care a cerut reîntregirea României, unirea cu Patria-Mamă. Tot el este cel care a generat Podul de Flori şi a scris atât de frumos despre asta şi este normal ca de fiecare dată să ne ducem cu gândul la Unire. Poezia sa face parte din patrimoniul naţional al României. Grigore Vieru ne obligă să ducem mai departe gândul lui, gândul de unitate”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.

 

Ziua s-a încheiat cu simpozionul „Grigore Vieru şi linia de aur a poeziei române”, eveniment organizat la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, şi spectacolul de muzică şi poezie „Scrisoare din Basarabia”, organizat la Ateneul Tătăraşi.

 

Spectacolul a inclus recitaluri ale solistului Cătălin Josan, Grupului vocal Brio Sonores, Grupului coral Prometeu, al Aurorei Pala (Italia), al poeţilor invitaţi, precum şi ceremonia decernării Premiilor ediţiei a VIII-a a Festivalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here