Festivitatea de premiere a ediției a III-a a Concursului de volume colective de proză „Ionel Teodoreanu”

Miercuri, 22 iunie 2016, de la ora 14.00, la Sala de Artă și Referințe a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” va avea loc decernarea premiilor pentru cel mai bun volum și pentru cea mai bună proză din cadrul Concursului de volume colective de proză pentru elevi „Ionel Teodoreanu”. Premiul cel mare (Premiul pentru cel mai bun volum) constă în publicarea volumului, acordarea drepturilor de autor pentru fiecare elev cuprins în volum și o tabără de vară pentru autori incluşi în volumul premiat.

 

Concursul este la ediția a III-a și este inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”. Juriul, alcătuit din scriitori și universitari ieșeni, va premia creativitatea, originalitatea, claritatea, corectitudinea în exprimare și forma lucrării.

 

Cele 13 volume acceptate în concurs sunt creațiile elevilor de la instituții învățământ din județul Iași și din Chișinău, după cum urmează:

 

Simțiri adolescentine, Liceul Teoretic „Petru Ștefănucă”, Ialoveni (R. Moldova), prof. coord. Tatiana Chiruță;

Paradox, Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, Chișinău, prof. coord. Ala Radu;

Idei din ochii mei, Liceul Teoretic „M. Marinciuc”, Chișinău, prof. coord. Anna Lașcu;

Descoperind cuvântul, Liceul Teoretic „Gh. Asachi”, Chișinău, prof. coord. Mariana Pîrțac;

Cafeaua cu ghimbir sau despre schimbare, Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău, prof. coord. Lucia Coman;

Grădina viselor spulberate, Colegiul Național Iași, prof. coord. Gabriela Petrache;

Sadovenienii, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, Pașcani, prof. coord. Anca Berenghia;

Pași îndărăt, Liceul Pedagogic „Vasile Lupu”, Iași, prof. coord. Cristina-Maria Frumos;

Prin labirintul epic, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, Iași, prof. coord. Manuela Mocanu;

Lumea lui Daniel, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iași, prof. coord. Ruxandra Nechifor;

Contraste, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași, prof. coord. Mihaela Vlioncu;

Întotdeauna întârziem 10 minute, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, prof. coord. Ștefania Hănescu Țugui.

 

Lansat în octombrie 2013, Concursul de volume colective de proză „Ionel Teodoreanu” se adresează elevilor cu vârste între 7 și 20 de ani, din întreg județul Iași și din Republica Moldova. Sub îndrumarea unui profesor coordonator, școlile participante la concurs au trimis juriului volume de proză colectivă, fără o tematică impusă, în limita a 260.000 de semne pentru un volum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here