Vacanța este pe sfârșite, așa că Palas îi invită pe copii să se bucure din plin de ultimele zile rămase. Duminică, 1 septembrie 2019, de la ora 19.00, la Amfiteatrul Palas se joacă „Fata moșului și fata babei”, un spectacol al Ateneului din Iași.
Cunoscuta poveste a copilăriei va prinde viață în interpretareaactorilor, într-un show complet, pus pe note muzicale și extrem de amuzant. Basmele îi fascinează pe cei mici, mai ales dacă sunt spuse într-un mod inedit. Astfel, spectacolul, în regia lui Iulian Ioan Sandu, este adaptarea operetei „Fata moșului cea harnică”, scrisă de compozitorul Florin Comișel în anul 1982, șia libretului lui Cezar Țipa, care a adăugat în povestea lui IonCreangă personaje neașteptate, din alte două basme, „Motanul Încălțat” și „Capra cu trei iezi”.
Curiozitatea celor mici va fi răsplătită cu pățaniile celor două personaje principale, din care vor descoperi ce este bine și ce nu. Ilenuța, fata moșului cea bună și modestă, îi învață cum bunătatea, munca, răbdarea și seriozitatea sunt valori care fac viața mai frumoasă, iar Marghiolița, fata babei cea răutăcioasă și leneșă, țese intrigi, dar rămâne nemulțumită și dezamăgită.
Vă așteptăm cu mic, cu mare, duminică, la Amfiteatrul Palas, laun spectacol desprins din basmele satului românesc de odinioară, care ne va aminti cu drag de copilărie!
Prețul biletelor este 25 de lei și pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe site-urile www.palasmall.ro sau www.iabilet.ro.