Fată de 12 ani, violată ani în șir de propriul tată. Mama minorei: ”Era lumina stinsă și mi s-a părut ceva suspect/ Am trăit cu diavolul în casă”

Un bărbat de 38 de ani din Vaslui a fost arestat preventiv 30 de zile după ce și-ar fi abuzat sexual fiica în vârstă de 12 ani.

Violurile ar fi început în urmă cu patru ani, însă copila nu a spus nimic, astfel că cea care a descoperit a fost mama ei, potrivit Observator.

„M-am dus dincolo și era lumina stinsă şi mi s-a părut ceva suspect. Când am intrat, el era dezbrăcat. Era dezbrăcat şi fata mai încolo, îmbrăcată lângă pat. Nu m-am aşteptat, nu mi-a dat nimic de bănuit. Ţinea la copii, nu am avut ce spune.

Mi-a spus că ii era frică de el, că a ameninţat-o că o bate, că o omoară şi de asta nu mi-a spus”, a spus mama minorei.

„E ceva ieşit din comun. Am trăit cu diavolul în casă, n-am ştiut cu cine trăim. Nu a dat nimic de bănuit. Nu am bănuit nimic, până i-a găsit fata”, a declarat și bunica fetei.

Minora se află acum într-un program de consiliere psihologică.

”Cazul a ajuns în atenția instituţiei noastre la sesizarea organelor de poliţie, în contextul audierilor desfăşurate pentru clarificarea situaţiei”, a declarat Irina Câmpeanu, DGASPC Vaslui.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here