Fără rușine! PNL a defilat pe scenă cu învățătorul exclus din Educație pentru că a abuzat fizic și psihic elevii

Fără rușine și cu penali în funcții publice – așa marchează PNL Iași 147 de ani de liberalism @ La evenimentele organizate cu prilejul sărbătoriri zilelor orașului Podu Iloaiei și ale comunei Lețcani, șefii PNL Iași au urcat pe scenă alături de mai mulți membrii de partid printre care și Constantin Șerban, fost învățător, care a părăsit sistemul de Educație după un scandal monstru @ În 2021, acesta a fost înregistrat audio în timp ce abuza fizic și psihic elevii de la o clasă de a doua a Școlii Mihai Codreanu din Iași @ Înregistrările audio au fost făcute publice în exclusivitate de 7IAȘI și ulterior au fost preluate de presa centrală @ Dispozitivul de înregistrare strecurat de un părinte în ghiozdanul copilului său a surprins țipetele, cuvintele grele adresate de învățătorul Șerban elevilor, dar și zgomote de lovituri @ Într-o altă înregistrare făcută publică de 7IAȘI, Șerban este surprins cum se lăuda cu sprijinul politic și cu schimbarea șefei ISJ de la acea vreme, care voia să-l demită @ Liberalii din suita din care făcea parte și Șerban au confiscat evenimentele publice și s-au comportat ca vedetele pop la concerte: de pe scenă au salutat mulțimea înghesuită în spatele gardurilor de metal @ La un an distanță de la scandalul în care chiar ministrul PNL al Educației, Sorin Câmpeanu, cerea sancționarea fermă a lui Șerban, acesta stă cocoțat pe scenă alături de liderii liberalilor ieșeni: președintele Alexandru Muraru și prim-vicepreședintele Lucian Rusu

PNL Iași plutește în derivă lipsit de repere morale și principii de integritate. Filiala s-a debarasat doar în scripte de cei doi liderii puși sub acuzare în mai multe dosare penale ale DNA și DIICOT, respectiv Costel Alexe și Mihai Chirica. Ba mai mult, șefii în drept, dar nu și de facto ai PNL Iași, președintele Alexandru Muraru și prim-vicepreședintele Lucian Rusu, nu se feresc să se afișeze la manifestări publice în prezența lui Constantin Șerban, învățător al cărui renume a atins cote naționale anul trecut, atunci când înregistrările audio cu acesta abuzând fizic și psihic elevii unei clase au ajuns în spațiul public.

Săptămâna trecută, șefii PNL Iași s-au cocoțat pe scenele montate în orașul Podu Iloaiei și comuna Lețcani, acolo unde se sărbătoreau zilele localităților. Din suita lui Muraru și Rusu a făcut parte și Constantin Șerban, cel căruia în urmă cu doar un an de zile îi cerea să demisioneze chiar ministrul PNL al Educației, Sorin Câmpeanu.

La Podu Iloaiei, oraș condus de liberalul Ioan Alexa, peneliștii s-au comportat aidoma vedetelor pop, au salutat publicul și au transmis mesaje politice de pe scenă. În tot acest timp, oamenii de rând, copii, tineri și bătrâni au fost ținuți la distanță dincolo de gardurile de metal montate la câțiva metri de scenă de autoritățile locale.

Același Constantin Șerban a fost surprins în compania președintelui PNL Alexandru Muraru și al vicelui CJ, Marius Dangă, la manifestările organizate de Ziua Eroilor la monumentul din Galata.

Șerban nu a lipsit nici de la seria de manifestări organizate de filiala locală pentru a marca „147 de ani de liberalism”.

Înregistrările făcute publice de 7IAȘI: „Vin și te iau de niții aia!”, „Te ia mama dracului”

În martie 2021, 7IAȘI a publicat primele înregistrări audio realizate la orele pe care Constantin Șerban le preda elevilor de la o clasă de a doua de la Școala Mihai Codreanu din municipiul Iași. În scurt timp, acestea au fost preluate de către presa națională și au provocat reacții la vârful Ministerului Educației, dar și ale liderilor politici. Anterior, tot ca urmare a unor dezvăluiri făcute de publicația 7IAȘI, Constantin Șerban fusese sancționat doar cu „observație scrisă”, după ce fusese acuzat de acte de violență fizică comise asupra unei eleve.

Dispozitivul de înregistrare strecurat de un părinte în ghiozdanul copilului său a surprins țipetele, cuvintele grele adresate de învățătorul Șerban elevilor, dar și zgomote de lovituri.

„Briana, te ia mama dracului… Briana, treci mai departe…(POC! – zgomot de lovitură). Unde te uiți!… Tare! (… ) Briana, de la început! Altă leneșă. Citește de la început!!! (plânset de copil)”

„Lucrează Rodica, că vin și te iau de niții ăia!”

„De ce să mă iau eu de el, mă, uitați-vă și voi dacă ăsta e copil. Ce să-i fac lu ăsta, chiar dacă-l iau de urechi (…) Pe el dacă-l iau de urechi spune acasă că a avut dreptate domnu’… Nu știe maică-ta că-mi mănânci sufletul aicea.”

„Vocabularul deasupra! Băi tu nu auzi, fir-ai al dracului, tu nu auzi!”

https://www.7iasi.ro/audio-elevi-de-clasa-a-ii-a-terorizati-de-invatator-vin-si-te-iau-de-nitii-aia-te-ia-mama-dracului/

Șerban aranja schimbarea din funcție a șefei ISJ, care voia să-l demită

Conversația făcută publică de 7IAȘI durează aproximativ 8 minute și debutează cu o insultă la adresa inspectorului general al ISJ, Genoveva Farcaș, cea care a cerut public demiterea lui Constantin Șerban. Consilierul PNL dezvăluia interlocutorului strategia pe care avut-o pentru a-și salva pielea în ciuda faptelor comise la catedră.

„Idioata asta de Farcaș a chemat-o pe directoare acuma să-i spună să direcționeze Consiliul de Administrație… Da, da’ cum… Păi, sigur, sigur…

Ce delict am comis eu?! Nu văd ce delict să fi comis eu… O înregistrare care este trucată. Da, asta e! Foarte bun, foarte bun. Dar, nu asta e problema…

Ea e foarte nedumerită că a dat declarația aia așa de aiurită. Înțelegi? Și vrea să se asigure că totul va fi cum spune ea”

Farcaș mai are trei săptămâni de stat. Noi o protejăm pe directoare”

Șerban mai povestea că soarta șefei ISJ a fost decisă la nivel politic, în interiorul PNL, și că aceasta urmează să fie schimbată. Ba mai mult, acesta dezvăluia amănunte și despre protecția pe care o asigura directoarei de la acea vreme, Daniela Nechifor.

„Da, bun… Acuma, directoarea. Nuuuu, pe directoare nu o poate demite. Dar, poate să-i trimită un control, un audit managerial, foarte simplu.

Ea, mai are trei săptămâni de stat, o lună, Farcaș… Da, așa o să fie pentru că noi o protejăm pe directoare… Exact, exact, exact… Și ce o să facă 7est (7IAȘI – Constantin Șerban face o confuzie – n.r.). O să se ducă după doctorița Holicov? O să le urmărească pe doamnele astea?

Eu îi simt… Sunt doi părinți care se văd… Ionela, doamna Holicov, Hâncu. Eu, dar nu am voie… Directoare… Și Țermure. Țermure se abține, directoarea votează pentru. Și aici trebuie să fie două treimi. Din șapte, șase… Din șapte, că nu din cei prezenți… Din total, două trei înseamnă cinci. Cinci, cinci… trebuie să voteze împotrivă. Păi, fără mine nu au… Dar, eu nu am voie să votez. Țermure, aia din Primărie, o să se abțină. Știu sigur că aia se abține și-s numai patru. Dacă-i cu jumătate plus unu, câștigăm… Nu, ceilalți patru votează cu mine. Nu știu cum e… o să vedem… O să discut cu… Nu, nu, astăzi nu…”.

În cel din urmă, scandalul s-a încheiat cu demisia lui Constantin Șerban și a directoarei Daniel Nechifor.

Deși liderii politici din plan local au cerut ca Șerban să demisioneze și din funcția de consilier județean, PNL a făcut zid în jurul acestuia, refuzând să-i retragă sprijinul politic.

https://www.7iasi.ro/inregistrare-bomba-invatatorul-abuzator-protejat-politic-farcas-mai-are-de-stat-trei-saptamani-noi-o-protejam-pe-directoare-audio/

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here