Un client al dezvoltatorului Unique Real Estate Development a plătit în 2021, 220.000 euro pentru două apartamente ultra-centrale din zona Sf. Andrei. Termenul de predare a imobilelor a fost stabilit prin contract în aprilie 2022, dar cumpărătorul nu a intrat în posesia acestora nici până în ziua de astăzi. Doina C. a achitat apartamentele în baza unor antecontracte care au fost modificate de mai multe ori prin acte adiționale. Dezvoltatorul a efectuat mai multe operațiuni cadastrale, acte de alipire a unor parcele, iar cumpărătorului i-a fost refuzată notarea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra celor două apartamente. În încercarea de a se pune la adăpost față de o eventuală țeapă de tip „Nordis”, cumpărătoarea a dat în judecată Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție care i-a respins acesteia cererea. Dezvoltatorul cu capital francez și cu sediul în Botoșani are probleme și cu societățile de stat, după ce a distrus o magistrală de apă care aliment locuințele din zona Splai Bahlui.
O femeie din municipiul Iași a ajuns să se războiască cu dezvoltatorul care a ridicat blocurile din zona Sf. Andrei – Splai Bahlui. Femeia a cumpărat două apartamente de peste 220.000 euro de la dezvoltatorul Unique Real Estate Development din strada Sfântul Andrei, însă nu a intrat nici acum în posesia acestora.
Unique Real Estate Development își are sediul în Botoșani și este administrată de Corneliu Mihai Scutariu. Până recent, firma era administrată de un cetățean francez, Gerarg Justin Joseph Losson, prin intermediul societății IGCL SRL.
Cumpărător plimbat cu vorba. Patru ani de la primele semnături
Cumpărătorul a încheiat cu dezvoltatorul două antecontracte de vânzare-cumpărare în august 2021, cu termen de predare și intabulare în aprilie 2022. Ulterior, cele două părți au încheiat un alt act adițional, care prevedea predarea apartamentelor la data de 30 iunie 2023 și semnarea contractului de vânzare-cumpărare în august 2023. La peste un an jumătate distanță, dezvoltatorul nu a predat încă apartamentele, iar femeia și-a căutat dreptatea în instanță.
„În fapt, între promitentul cumpărător și promitentul vânzător au fost încheiate la data de 19.08.2021 două antecontracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect bunuri viitoare – apartamente de locuit. Termenul inițial stabilit pentru predarea imobilului și intabularea acestuia de către promitent-vânzător a fost 15 aprilie 2022. Ulterior, printr-un act adițional, părțile au convenit de comun acord să modifice termenul de predare a bunului – respectiv 30.06.2023 – și termenul de semnare a contractului de vânzare- cumpărare pentru 30.08.2023. Până la acest moment, independent de vreo culpă din partea subsemnatei, promitentul-vânzător nu și-a îndeplinit încă obligațiile ce reies din contract. În acest sens am introdus o acțiune în justiție, urmată și de notarea în cartea funciară a litigiului”, susține Doina C., femeia care a plătit dezvoltatorului și care a rămas cu ochii în soare.
Peste 220.000 euro pentru apartamente centrale pe care încă nu le-a văzut
Este vorba de un apartament de 55,33 mp, situat la etajul 7, în valoare de circa 130.000 euro, dar și un altul, aflat tot la etajul 7, de 35,65 mp, în valoare de peste 90.000 euro. În total, femeia a plătit pentru cele două apartamente circa 220.000 euro, însă nu a intrat nici acum în posesia acestora. Apartamentele nu au fost însă trecute în cartea funciară pentru că dezvoltatorul a comasat terenurile pe care a ridicat construcțiile, iar Oficiul de Cadastru a respins solicitarea cumpărătorului.
Cumpărătorul se teme de un nou caz Nordis. „Dezvoltatorul nu vrea să facă nici un demers”
Cea care a cumpărat apartamentele cere obligarea Oficiului de Cadastru notarea în cartea funciară, tocmai pentru a putea să-și recupereze banii în cazul în care firma intră în insolvență.
„Există și o explicație pentru care dezvoltatorul le convine să nu facă nici un demers pentru a facilita notarea antecontractelor în CF. Conform art 131 din Legea 85/2014, în caz de deschidere a procedurii insolvenței, obligațiile ce rezultă dintr-o promisiune bilaterală de vânzare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, vor fi executate cu prioritate de către administratorul/lichidatorul judiciar dacă, în cazul imobilelor, promisiunile sunt notate în cartea funciară”
Dezvoltatorul a comasat terenurile. Încurcături în actele de la Cadastru
Doina C. susține și că în septembrie 2023, a fost emisă la notarul Daniela Bădărău, documente prin care au fost comasate terenurile pe care au fost ridicate blocurile, rezultând un singur număr cadastral pe care au fost ridicate ale construcții. Femeia a cerut funcționarilor de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Iași, în februarie 2024, să noteze antecontractele pe nul număr cadastral, însă cererea i-a fost respinsă, pe motiv de neconcordanțe legale.
„De asemenea, au fost comasate mai multe terenuri proprietatea societății SC Unique Real Estate Development SRL. Pe unul din terenurile comasate sunt amplasate și bunurile (viitoarele apartamente) care fac obiectul antecontractelor. Corpului de proprietate rezultat i-a fost atribuit nr. de cf. 177120. Actul notarial de comasare a fost înscris în cf. 177120 prin încheierea nr. 171926/20.09.2023 a OCPI lași. Rezultă că în acest moment, în urma comasării tuturor terenurilor, apartamentele nu mai sunt construite din punct de vedere juridic pe un teren separat, ci pe terenul întregit care are numărul de Carte Funciară 177120”, mai arată femeia.
Cumpărătorul cere OCPI să refacă documentele. „Orice dezvoltator poate invoca asta”. Apartamentele nu au fost intabulate
Primul motiv al respingerii de notare a antecontractelor se referă la lipsa identificării numerelor cadastrale și de carte funciară a imobilului. OCPI a respins și din cauza unei neconcordanțe între antecontracte și cartea funciară cu privire la adresa imobilului. Doina C. arată că la momentul semnării contractului nu a fost trecut numărul cadastral aferent terenului din stradela Sf. Andrei nr 7-9 și arată că acest lucru nu echivalează cu inexistența numărului de carte funciară.
„În antecontract este menționată în mod expres adresa terenului pe care se va construi clădirea. Exact aceeași adresă a fost folosită și pentru identificarea terenurilor în actul de comasare din septembrie 2023, care reprezintă temeiul atribuirii numărului de carte funciară. Se deduce clar că terenul menționat este parte a întregului imobil comasat și prin urmare este înscris, nemaiexistând alt număr de carte funciară care să cuprindă imobilele de la adresa respectivă”. Aceasta arată că prin decizia OCPI orice dezvoltator ar putea bloca, prin comasarea terenurilor și prin redenumirea străzilor toate demersurile de notare ale antecontractelor în cartea funciară, pe motiv că ar fi diferențe de conținut.
Acte adiționale de prelungire a termenului de predare. Banii s-au dat integral
În plus, cumpărătorul a plătit integral banii, in mai multe tranșe, dar cu toate acestea a semnat actele adiționale ulterioare prin care a acceptat prelungirea termenului de predare a locuințelor. Un act adițional a fost semnat în august 2021, după care al doilea a fost redactat în martie 2023.
Dezvoltatorul: „E o situație particulară. Ei doreau să facă amenajările”
7IAȘI l-a contactat pe administratorul firmei pentru o serie de explicații. Acesta a preferat să discute în termeni vagi, solicitând o întâlnire pentru o dată ulterioară.
„Este o situație particulară, individuală. Ei doreau să facă amenajările. Nu e o chestiune generală”, susține Corneliu Scutariu, administratorul Unique Real Estate Residence SRL.
Au distrus magistrala ApaVital
În 2022, firma Unique Real Estate Developement SRL a fost acționată în judecată de către ApaVital SA Iaşi pentru că a distrus o magistrală de apă potabilă şi nu a plătit contravaloarea lucrărilor de reparaţii. Unique Real Estate Developement ridică două tronsoane de blocuri pe stradela Sf. Andrei din municipiul Iaşi, cu 87 de apartamente, lucrările fiind demarate în cursul anului 2021. Muncitorii care lucrau pentru proiectul Unique Residence au dat-o în bară în ianuarie 2022, după ce au avariat magistrala de apă potabilă. Pentru că nu au vrut să repare conducta care deserveşte o bună parte din apartamentele şi casele de pe Splai Bahlui (actualul Bulevard Regele Ferdinand I), administratorii Unique Real Estate Developement SRL au fost daţi în judecată de ApaVital SA.
Vlad Rotaru.