Familia unuia dintre cei mai bogați primari nu reușește să scape de blestemul DNA

Elena Pârlog, nevasta primarului din Popricani, Valeriu Pârlog, nu se poate plimba de sărbători, cu autoturismul personal, un Nissan Patrol, din cauza unui sechestru asigurator instituit în 2012 asupra averii, de fostul procuror DNA, Emilian Eva. Într-un timp record, familia edilului din Popricani a plătit integral un prejudiciul de 44.000 de euro produs bugetului UE, cât și o amendă  penală de 30.000 de lei. Conducerea APIA Iași nu mai are acum nici un fel de pretenție financiară de la Pârlog.

Cu toate că a plătit un prejudiciu de 44.000 de euro cauzat bugetului Comunității Europene, în urma unei condamnări penale pentru corupție, Elena Pârlog, în calitate de administrator al societății Euro-Elmar Popricani, nu poate să se foosească de nici un leu din conturile blocate la BCR, BancPost și CEC Bank. Mai mult, femeia a plătit către Administrația Finanțelor Publice  Iași și o amendă penală în cuantum de 30.000 de lei, în numele societății pe care o administrează, însă nu se poate folosi deloc de mașina personală Nissan, bun care se află în continuare sub puterea sechestrului instituit în urmă cu cinci ani de zile, printr-o ordonanță semnată de ex-procurorul DNA Emilian Eva. Într-o plângere adresată Judecătoriei Iași, nevasta primarului din Popricani, Valeriu Pârlog, solicită ridicarea popririi pentru banii pe care-i deține familia sa în trei unități bancare, precum și anularea sechestrului asigurator.

Dosar penal

Problemele penale din familia Pârlog au apărut în urmă cu cinci ani, ca urmare a accesării unor fonduri europene necesare dezvoltării firmei Euro-Elmar Popricani. După ce și-a însusit pe nedrept sume de ordinal zelor de mii de euro, în urma unor falsuri grosolane și escrocherii privind mai multe contracte de arendă, Elena Părlog a fost condamnată la 3 ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere. Tot în același dosar au mai fost condamnate la pedepse cu suspendare și două foste angajate de la Primăria Popricani, e vorba de Doina Rusu și Consuela Apetrei. Acuzațiile care au stat în dreptul celor trei condmnate sunt de înșelăciune și folosire/prezentare de documente ori declarații false, inexacte și incomplete care au avut ca drept obținerea de fonduri din bugetul general al Comunității Europene, sau din bugetele administrate de aceasta.

APIA nu mai are nici o pretenție financiară 

Potrivit unei sentințe judecătorești aparținând Tribunalului Iași, firma Euro-Elmar Popricani a primit o amendă penală de 55.000 lei, însă la Curtea de Apel aceasta a fost micșorată la 30.000  lei. Pe parcursul procesului, familia primarului Valeriu Pârlog a achitat tot ce se putea achita: întreg prejudiciul de 44.000 de euro cauzat bugetului European, cât și amenda penală. Ulterior, pe 6 noiembrie 2017, într-o cerere adresată instanței de judecată, Elena Pârlog a solicitat ridicarea sechestrului asigurator instituit de DNA Iași, asupra mașinii personale, un Nissan Patrol, motivând că și-a plătit toate obligațiile datorate către AFP Iași. Într-o adresă transmisă recent Judecătoriei, conducerea APIA, instituția prejudiciată de familia Pârlog, a comunicat faptul că unitatea nu mai are acum nici un fel de pretenție, compensînd toate debitele datorate de Elena Pârlog.

Nicu SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here